Europa a depăşit pragul de 100 de milioane de cazuri de infectare cu Covid-19, ceea ce reprezintă mai mult de o treime din totalul contaminărilor de pe planetă, din decembrie 2019 până acum, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 4,9 milioane de contaminări s-au înregistrat în ultimele şapate zile, cu 59 la sută mai mult faţă de săptămâna trecedentă.

Primele zece ţări cu incidenţa cea mai mare din lume sunt europene, în top 3 fiind Danemarca (2.045), Cipru (1.969) şi Irlanda (1.964).

În total, în Europa s-au înregistrat până acum 100.074.753 de infectări cu covid-19.

Accelerarea numărului contaminărilor nu este însoţită şi de o creştere a numărului deceselor. În ultimele şapte zile în Europa s-au înregistrat în medie 3.413 decese zilnic, cu 7 la sută mai puţine decât săptămâna precedentă.

Populaţia europeană este vaccinată într-o proporţie uşor mai mare decât media mondială. 65 la sută dintre europeni au făcut cel puţin o doză de vaccin, iar dintre ei 61 la sută sunt vaccinaţi cu schemă completă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.