Mii de călători se precipitau miercuri să părăsească oraşul chinez din care a pornit pandemia covid-19, după ridicarea unei carantine de două luni şi jumătate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Carantina impusă de la 23 ianuarie unui număr de aproaximativ 11 milioane de persoane s-a încheiat la miezul nopţii de marţi spre miercuri, iar pasageri au început să ia cu asalt autogările şi gările, unii purtând combinezoane integrale.

Hao Mei, originar din Enshi, un oraş situat la 450 de kilometri vest, declară că a fost nevoită să-şi lase singuri copiii în cele peste două luni, pentru că s-a trezit blocată la sfârşitul lui ianuarie la Wuhan, unde lucrează la o cantină şcolară.

”M-am trezit la ora 4.00 azi. Este aşa de bine!”, declară această femeie în vârstă de 39 de ani, înainte să urce în tren.

”La început, plângeam în fiecare noapte. Îmi era foarte rău, pentru că fiica mea este încă mică. Are abia zece ani”, spune ea.

Autorităţile estimează la 55.000 numărul persoanelor care urmau să plece miercuri de la Wuhan cu trenul.

Nenumărate maşini şi autocare intrau pe autostrăzile cu plată de la marginea oraşului, după ridicarea barajelor rutiere, a constat AFP.

Wuhanul este de departe cel mai îndoliat loc de epidemie în China - peste 2.500 de persoane au murit, dintr-un total de 3.330 de decese înregistrate în mod oficial în ţară.

Oraşul în care a apărut noul coronavirus la sfârşitul lui 2019 a fost primul din lume supus unei carantine drastice.

”ORAŞUL EROILOR”

Autorităţile sanitare au arătat cu degetul o piaţă din Wuhan care vindea animale exotice vii, în care noul coronavirus s-ar fi transmis la om.

Restul provinciei Hubei a fost de asemenea plasat în carantină de la sfârşitul lui ianuarie la sfârşitul lui martie. Zeci de milioane de persoane au fost plasate în carantină.

Odată cu răspândirea virusului în lume, numeroase ţări au adoptat măsuri similare. Jumătate din omenire se află în prezent într-o formă de izolare.

În timp ce pandemia continuă să provoace îngrijorări în numeroase părţi ale lumii, izolarea Wuhanului pare că a dat roade.

Scăderea spectaculoasă, în ultimele săptămâni, a cazurilor de contaminare şi morţilor în China este umbrită, însă, de îndoieli cu privire la fiabilitatea datelor oficiale.

Familii au anunţat că nu s-au înregistrat persoane moarte la domiciliul lor sau care nu au fost testate la începutul epidemiei, atunci când spitalele erau supraaglomerate.

”Wuhanul merită să fie numit oraşul eroilor”, proclama un mesaj difuzat miercuri într-o gară din localitate.

”Locutorii Wuhanului au plătit un tribut greu”, declară pentru AFP Yao, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care urcă într-un tren către Shanghai (est), unde lucrează într-un restaurant. ”Suntem fericiţi că s-a ridicat carantina”.

COD VERDE

Într-o gară, un robot circula miercuri în mijlocul mulţimii de călători, pulverizând pe picioarele acestora un dezinfectant şi difuzând un mesaj înregistrat care îndeamnă la purtarea măştii.

Pasagerii erau obligaţi să se supună unor controale ale temperaturii şi să arate pe smartphone un cod QR verde. Emis de autorităţi, acest cod permite justificarea faptului că nu sunt atinşi de covid-19 şi că nu locuiesc într-un cartier considerat în continuare drept un cartier cu risc.

Aeroportul din oraş şi-a reluat de asemenea activitatea.

Ziarele chineze salută unanim ridicarea izolării, iar un titlu revine adesea pe prima pagină ”Wuhanule, suntem mulţumiţi să te revedem după atâta timp”.

Însă, în pofida ridicării carantinei, revenirea la normal nu este imediată.

Diverse restricţii sunt menţinute, pentru a evita un al doilea val al epidemiei. Şcolile rămân închise. Iar locuitorii sunt încurajaţi să nu plece din oraş şi din locuinţe.

De asemenea, din cauza fricii de locuitori ai Wuhanului în alte părţi ale ţării, cei care pleacă este necesar să fie plasaţi timp de 14 zile în carantină în oraşul în care călătoresc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.