Egiptul a început, duminică, vaccinarea personalului medical aflat în prima linie în lupta cu Covid-9, folosind vaccinul de la compania chineză Sinopharm, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vaccinul va fi oferit gratuit tuturor medicilor şi lucrătorilor din sectorul medical implicaţi în mod direct în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coron avirus, apoi altor lucrători din sectorul medical, persoanelor vârstnice şi bolnavilor cronici, a declarat ministerul Sănătăţii, Hala Zayed.

Egiptul a înregistrat în total 161.143 de cazuri de infectări cu noul coronavirus şi 8.902 decese, de la debutul pandemiei.

Autorităţile din sectorul sănătăţii afirmă că numărul real al infectărilor este probabil mult mai mare, având în vedere numărul mic de teste efectuate şi excluderea testelor private din datele oficiale.

Zayed a declarat aanterior că Egiptul aşteaptă 40 de milioane de doze de vaccinuri prin intermediul alianţei pentru vaccinuri GAVI, care vor acoperi 20 de milioane de persoane dintr-o populaţie de 100 de milioane.

Egiptul şi-a asigurat un număr suplimentar de 40 de milioane de doze de la o companie şi 20 de milioane de la o altă companie, dar ministrul nu a precizat provenienţa acestora.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.