Două rachete ruseşti din cele patru lansate sâmbătă de forţele ruse au zburat "periculos de aproape" de o centrală nucleară din sudul Ucrainei, a declarat organismul de stat care administrează centralele nucleare ale ţării, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Energoatom spune că sâmbătă, la orele locale 8.25 şi 8.27, două rachete de croazieră au fost înregistrate zburând pe lângă centrala nucleară din regiunea Mikolaiv, aflată la circa 130 de kilometri nord de coasta ucraineană a Mării Negre.

Sâmbătă dimineaţă, oficialii militari ucraineni au declarat că patru rachete Kalibr au fost lansate din Marea Neagră, iar două dintre ele au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană.

"Ameninţarea de a lovi reactorul, cu posibile consecinţe - un dezastru nuclear, a fost din nou ridicată", a declarat Energoatom. "Acesta este un alt act de terorism nuclear al Federaţiei Ruse, care ameninţă securitatea întregii lumi!", a afirmat Energoatom.

De asemenea, organismul a făcut apel la Autoritatea Internaţională pentru Energie Atomică să ia "toate măsurile posibile pentru a opri terorismul nuclear rusesc" şi să instituie "o zonă de interdicţie aeriană deasupra tuturor instalaţiilor nucleare din Ucraina".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.