Tatăl premierului britanic Boris Johnson, Stanley Johnson, este acuzat de către o jurnalistă politică şi o deputată conservatoare de faptul că le-a atins în mod nepotrivit în 2003 şi 2019, potrivit BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima care a formulat aceste acuzaţii este deputata conservatoare Caroline Nokes.

Ea dă asigurări că tatăl premierului, un fost eurodeputat, a lovit-o ”peste fund cât a putut el de tare”, la o conferinţă a Partidului Conservator la Blackpool, în 2003.

Caroline Nokes avea atunci 31 de ani.

”Cred că oricine ar fi şocat că cineva îi dă o palmă peste fese şi asta este realitatea”, a declarat Caroline Nokes.

Stanley Johnson a declarat că nu are ”nicio amintire” despre această femeie.

Caroline Nokes îi cere lui Stanley Johnson să-şi recunoască fapta şi să-şi ceară scuze.

La acea vreme, ea se afla în campanie în vederea obţinerii unui mandat de deputată în circumscripţia Romsey, în Hampshire.

Ea îşi regretă, acum, atitudinea de atunci. ”Nu am reacţionat şi îmi este ruşine. Acum probabil că aşface-o”, declară ea.

În urma acestei prime acuzaţii, altă femeie a formulat acuzaţii.

Jurnalista politică Ailbhe Rea îl acuză pe Stanley Johnson că a atins-o în mod nepotrivit la o conferinţă, în 2019.

”Îi sunt recunoscătoare lui Caroline Nokes pentru că a denunţat un lucru pe care niciunul dintre noi nu ar trebui să-l suporte, din partea tatălui premierului”, declară ea într-un mesaj postat pe Twitter.

Premierul conservator Boris Johnson nu a făcut deocamdată vreun comentaru cu privire la aceste acuzaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.