Zborurile au fost suspendate pentru scurt timp vineri dimineaţă pe aeroportul din Manchester, după ce două avioane easyJet s-au ciocnit, atingându-se cu aripile în timp ce rulau pe pistă pentru decolare, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele două avioane zburau spre Paris şi respectiv Gibraltar. Ele s-au ciocnit în jurul orei locale 6:30, dar au reuşit să se întoarcă la locul de staţionare, unde toţi pasagerii au debarcat. Nu au fost raportate victime.

Un purtător de cuvânt al aeroportului din Manchester a confirmat că avioanele s-au lovit între aripi în timp ce rulau pe pistă.

„Am suspendat operaţiunile pentru scurt timp, în timp ce se evalua dacă pot reveni la locul de staţionare, ceea ce au reuşit să facă, astfel încât operaţiunile au fost reluate după câteva minute”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Tynisha Chaudhry, care se afla în zborul spre Gibraltar împreună cu partenerul ei, a comparat coliziunea cu un accident de maşină. „Am simţit cum tot avionul a tremurat – a fost o lovitură puternică”, a declarat ea pentru BBC. Ea a relatat că „multe maşini de pompieri” şi alte echipaje de siguranţă se aflau la faţa locului, în timp ce pasagerii aşteptau la bord în timpul inspecţiilor.

EasyJet a declarat că a fost lansată o anchetă imediată pentru a înţelege ce s-a întâmplat. Un purtător de cuvânt a declarat: „EasyJet poate confirma că vârfurile aripilor a două aeronave au intrat în contact în timp ce rulau pe pista aeroportului din Manchester în această dimineaţă. Aeronavele s-au întors la locul de staţionare pentru a debarca pasagerii, cărora li s-au oferit vouchere pentru băuturi răcoritoare, în timp ce se organizează aeronave de înlocuire pentru a opera zborurile. Ne cerem scuze clienţilor pentru întârzierea zborurilor. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nostru este prioritatea noastră absolută”, a dat asigurări compania aeriană.

Zborurile implicate erau EZY2267 de la Manchester la Gibraltar şi EZY2117 de la Manchester la Paris Charles de Gaulle.

Unii pasageri au postat fotografii ale incidentului pe reţelele sociale, unul dintre ei menţionând: „Călătoria la Disney Paris a început bine la #Manchesterairport #easyjet”.

O zi de vineri la mijlocul lunii august este o zi aglomerată pentru toate aeroporturile din Marea Britanie, dar panoul de plecări în timp real de la aeroportul din Manchester nu părea să indice întârzieri prea mari cauzate de incident, notează The Guardian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.