Donald Trump a ajuns în Irlanda pentru puţină diplomaţie şi mai mult golf

Donald Trump a ajuns în Irlanda pentru puţină diplomaţie şi mai mult golf

Donald Trump a sosit sâmbătă în Irlanda pentru o vizită de două zile dedicată în principal golfului, cu o scurtă pauză diplomatică, o deplasare care estompează încă o dată graniţa dintre funcţia sa prezidenţială şi interesele sale private, comentează AFP.

Avionul prezidenţial american, un aparat oferit de Qatar, a aterizat puţin înainte de ora locală 08:25 locală (10:25 ora României) la aeroportul din Dublin.

Cel puţin 4.000 de poliţişti şi membri ai forţelor de securitate irlandeze sunt mobilizaţi pentru această vizită, prezentată ca una dintre cele mai importante operaţiuni de securitate desfăşurate vreodată în Irlanda, cu o factură uriaşă estimată la 20 de milioane de euro.

O ÎNTÂLNIRE CARE STÂRNEŞTE CURIOZITATEA

Oponenţii lui Donald Trump urmează să manifesteze la Dublin, unde şeful statului american va începe prin a-i face o vizită scurtă preşedintei Catherine Connolly. Aceasta din urmă are o funcţie în esenţă protocolară, dar întâlnirea sa cu preşedintele american, care va avea loc fără jurnalişti, este totuşi aşteptată cu curiozitate. Figură a stângii anti-NATO, Catherine Connolly l-a criticat deschis pe liderul republican în trecut.

„Ea a protestat faţă de ultima sa vizită, din 2019, iar susţinătorii ei se aşteaptă la un gest. Dar ea ştie, de asemenea, că nu trebuie să facă sau să spună nimic care ar putea dăuna relaţiilor” dintre cele două ţări, subliniază Eoin O'Malley, politolog la Dublin City University.

Fiul preşedintelui american, Eric Trump, a declarat postului de televiziune irlandez RTE că se aşteaptă ca întâlnirea să decurgă „excepţional de bine”, adăugând totodată: „Tatăl meu este gata să-i primească pe toţi cu braţele deschise. Şi este, de asemenea, gata să se confrunte cu oricine”.

CE VA DISCUTA CU PREMIERUL IRLANDEZ

Preşedintele SUA urmează să aibă o discuţie cu prim-ministrul irlandez Micheal Martin, înainte de a se îndrepta spre complexul său hotelier şi de golf din Doonbeg, de pe coasta de vest, unde se desfăşoară Irish Open. Întâlnirea cu prim-ministrul ar putea viza chestiuni legate de energie – Donald Trump presează Irlanda să cumpere mai mult gaz natural lichefiat american –, dar şi Ucraina, Orientul Mijlociu sau comerţul.

Preşedintele american l-a primit de două ori pe şeful guvernului irlandez în Biroul Oval, iar cei doi par să aibă relaţii bune.

Poziţiile guvernului irlandez diferă însă de cele ale administraţiei Trump în mai multe chestiuni, în special în ceea ce priveşte problema palestiniană, Dublinul fiind unul dintre cei mai fervenţi susţinători din Europa.

GOLF, MULT GOLF

Dar prioritatea lui Donald Trump pentru această deplasare nu este diplomaţia.

„Vine în esenţă să viziteze complexul de golf pe care îl deţine, cu o oprire la Dublin pentru o vizită de curtoazie”, a declarat pentru AFP Daniel Geary, profesor de istorie americană la Trinity College din Dublin.

Miliardarul în vârstă de 80 de ani promovează deschis activităţile de golf ale holdingului său familial de la întoarcerea sa la Casa Albă pentru un al doilea mandat, în ianuarie 2025, fără să ţină seama de criticile recurente legate de acest amestec de roluri.

Richard Painter, profesor de drept la Universitatea din Minnesota, crede că „faptul că preşedintele vizitează terenurile sale de golf şi le promovează în rândul celor mai înstăriţi nu va ajuta Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului”, prevăzute pentru luna noiembrie.

Conservatorii se tem că vor pierde controlul asupra Congresului, din cauza nemulţumirii americanilor faţă de costul vieţii, războiul din Iran şi, în general, faţă de preşedintele lor.

BĂTĂI DE CAP ÎN MATERIE DE SECURITATE

Prezenţa lui Donald Trump la Doonbeg, o staţiune izolată de pe litoral din comitatul Clare, cumpărată de Trump Organization în 2014, complică măsurile de securitate.

Aproximativ 40.000 de spectatori sunt aşteptaţi la faţa locului în timpul weekendului. Jucătorul vedetă al competiţiei este Rory McIlroy, de şase ori câştigător al unui turneu major şi, în prezent, al doilea jucător mondial. Acest jucător de golf nord-irlandez, care a jucat deja alături de Donald Trump, a declarat săptămâna aceasta că prezenţa acestuia din urmă va face turneul „diferit”.

„Dar suntem aici pentru a disputa un turneu de golf, terenul este bun şi trebuie să rămânem concentraţi şi să jucăm”, a declarat el pentru BBC.

Preşedintele american ar putea alege să înmâneze personal trofeul câştigătorului duminică seara.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră