Doi turişti străini au murit, iar alţi 14 au fost răniţi joi, după o explozie pe un feribot care plecase din estul Bali către insulele Gili, relatează Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vasul Gili Cat 2 transporta 35 de pasageri către destinaţia turistică Gili Trawangan , atunci când motorul a explodat.

Potrivit primelor informaţii, incidentul a avut loc lângă portul Padang Bai, la ora locală 9.30 (4.30 ora României). Pasagerii au fost electrocutaţi şi aruncaţi în apă.

Fotografii care circulă pe reţelele de socializare arată pasageri scoşi pe mal de localnici, cu hemoragii puternice.

Un clip postat online arată un rănit dus cu targa la o ambulanţă.

Şeful poliţiei locale, Sugeng Sudarso, a declarat că victimele au fost duse la o clinică din satul Manggis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.