Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba îndeamnă miercuri Bulgaria, în cursul unei vizite la Sofia, să furnizeze cât mai rapid o asistenţă militară Ucrainei, criticându-i pe membrii Guvernului bulgar care nu vor să-i livreze echipament, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile bulgare ”ştiu perfect care ne sunt cererile”, declară presei şeful diplomaţiei ucrainene, care a a sosit în capitala bulagră luni seara, după 20 de ore de drum cu maşina.

”Atunci când eşti în război, ai nevoie de tot, de la gloanţe la avioane de luptă”, a subliniat el.

Bulgaria, un stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO, produce muniţie, rachete, armament uşor şi deţine avioane de tip MiG-29 de concepţie sovietică.

Însă Partidul Socialist Bulgar (PSB), care fac parte din coaliţia aflată la putere în această ţară apropiată tradiţional Rusiei, se opun ferm oricărui ajutor militar Ucrainei.

Preşedinta PSB Kornelia Ninova, totodată ministru al Economiei, care controlează autorizaţiile exportului de armament, a anunţat în mai multe rânduri că atât cât se află ea în Guvern ”nici măcar un cui” nu va fi trmis în Ucraina.

”Noi respectăm situaţia politică în Bulgaria şi lăsăm Parlamentul şi Guvernul să decidă cum şi când să ajute Ucraina”, subliniază Dmitro Kuleba.

”Însă repet că toţi cei care sunt reticenţi, care se opun furnizării de armament şi diverse echipamente militare Ucrainei susţin, în realitate, agresiunea rusă şi uciderea cetăţenilor noştri”, denunţă el.

Şeful dplomaţiei ucrainene a fost primit de către preşedintele bulgar Rumen Radev - el însuşi sceptic cu privire la ajutarea Ucrainei - şi de către premierul Kiril Petkov.

”Să o spunem în aceşti termeni: uneori îmi datorez să fiu diplomat, sunt satisfăcut de întrevederile mele”, a declarat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.