Cancelarul german Angela Merkel a avertizat joi că ”destinul” Europei este în joc în problema migraţiei, înaintea unui summit UE pe această temă care se anunţă foarte dificil, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Europa înfruntă multe provocări, dar cea legată de problema migraţiei ar putea să decidă destinul Uniunii Europene”, a declarat ea în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german, îndemnând la soluţii ”multilaterale” şi nu ”unilaterale” din partea statelor membre.

Merkel, asupra căreia se exercită o intensă presiune politică pe această temă în ţara sa, a avertizat că Europa îşi poate pierde identitatea în cazul în care va fi nevoită să opteze în favoarea acapărării securitare şi ca fiecare să fie pe cont propriu în faţa migranţilor, odată ce numeroase guverne din UE promovează fermitatea în acest dosar.

”Fie găsim o soluţie astfel încât în Africa şi nu numai oamenii să aibă sentimentul că suntem ghidaţi de valori şi că promovăm multilateralismul şi nu unilateralismul, fie nimeni nu va mai crede în valorile noastre, cele pe care le-am făcut atât de puternice”, a apreciat ea.

”Multe lucruri sunt în joc” în dosarul migraţiei, aflat la originea unor tensiuni puternice între capitale europene, ilustrate în ultimele săptămâni de ”acroşaje” diplomatice în centrul cărora s-au aflat vapoare ale unor ONG-uri care transportă migranţi, a adăugat cancelarul.

Merkel şi-a exprimat dorinţa de a se înfiinţa o ”coaliţie de voluntari” în rândul celor 28 de state membre UE, în vederea încheierii unor acorduri care să permită trimiterea migranţilor în prima ţară în care s-au înregistrat.

”Aceasta nu este, cu siguranţă, o soluţie perfectă, însă este un început” în vederea controlării deplasărilor solicitanţilor de azil în interiorul UE, care nu au dreptul să-şi aleagă ţara gazdă, a subliniat cancelarul.

Rămâne de văzut dacă această amorsă de soluţie va fi suficientă pentru a o salva din punct de vedere politic pe Merkel în ţara sa.

Aripa dreaptă a fragilei sale coaliţii cere să se adopte măsuri concrete în summitul de joi şi vineri la Bruxelles.

Altfel, ministrul german de Interne Horst Seehofer, preşedintele partidului bavarez foarte conservator CSU, ameninţă să expulzeze în mod unilateral, săptămâna viitoare, migranţii deja înregistraţi în alte ţări.

O asemenea măsură ar putea să provoace ruperea coaliţiei guvernamentale şi noi alegeri în Germania.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.