Delegaţia Iranului la negocierile din Pakistan are 71 de persoane, inclusiv experţi tehnici, potrivit presei de stat

Delegaţia Iranului la negocierile din Pakistan are 71 de persoane, inclusiv experţi tehnici, potrivit presei de stat

Delegaţia Iranului la negocierile de la Islamabad este formată din 71 de persoane, inclusiv negociatori, experţi, reprezentanţi ai presei şi personal de securitate, a relatat sâmbătă agenţia de stat Tasnim, citată de CNN.

Mohammad Bagher Ghalibaf, preşedintele Parlamentului iranian, conduce delegaţia, din care face parte şi ministrul de externe Abbas Araghchi, potrivit aceleiaşi surse.

„Având în vedere complexitatea şi sensibilitatea ridicată a negocierilor dintre Iran şi Statele Unite, delegaţia iraniană include nu doar principalii negociatori, ci şi comitete tehnice şi de experţi pentru consultările necesare”, se arată în raport.

Propunerea în 15 puncte a administraţiei Trump, care nu a fost făcută publică în întregime, ar include angajamentul Iranului de a nu dezvolta arme nucleare, predarea uraniului îmbogăţit, limitarea capacităţilor de apărare ale Teheranului şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

Delegaţia SUA va fi condusă de vicepreşedintele JD Vance, emisarul special Steve Witkoff şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui Donald Trump.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră