Prinţul William îl va reprezenta pe regele Charles la înmormântarea regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Va fi prezentă şi prinţesa Anne, naşa noului rege Haakon al VIII-lea

Prinţul William îl va reprezenta pe regele Charles la înmormântarea regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Va fi prezentă şi prinţesa Anne, naşa noului rege Haakon al VIII-lea

Prinţul de Wales îl va reprezenta pe tatăl său la înmormântarea regelui Harald al V-lea al Norvegiei săptămâna viitoare, a anunţat Palatul Buckingham.

William, moştenitorul tronului, va fi însoţit de mătuşa sa, Prinţesa Regală Anne, care participă în calitate privată şi personală, ea fiind naşa a noului rege, Haakon al VIII-lea.

Norvegia a fost cuprinsă de o val de doliu pentru îndrăgitul monarh, care a decedat pe 28 august, la vârsta de 89 de ani.

Harald a fost salutat ca un „rege al poporului” deschis tuturor, care a modernizat monarhia norvegiană pe parcursul domniei sale de 35 de ani.

Înmormântarea sa va avea loc pe 9 septembrie la Catedrala din Oslo, printre cei prezenţi la ceremonie urmând să se numere şi văduva sa, Sonja, care este acum regina-mamă.

Respectând tradiţia conform căreia suveranul nu participă la funeraliile altor şefi de stat, sarcina îi revine lui William, viitor rege, să-şi reprezinte tatăl şi să-şi prezinte omagiile la slujbă.

Charles i-a adus un omagiu emoţionant „dragului său văr” şi „rudei şi prietenului său foarte iubit” după ce a fost anunţată vestea decesului lui Harald.

Într-un mesaj de condoleanţe, el a lăudat „dedicarea neclintită” a lui Harald, precum şi „bunătatea, compasiunea şi simţul profund al datoriei, care au răsunat dincolo de mare şi de-a lungul deceniilor”.
Răposata regină Elisabeta a II-a şi regele Harald erau veri de gradul al doilea. Aveau aceiaşi străbunici, regele Edward al VII-lea şi regina Alexandra.

În aprilie anul trecut, William l-a reprezentat pe tatăl său la înmormântarea Papei Francisc, la Vatican.

William şi Prinţesa de Wales au efectuat o vizită oficială în Norvegia în 2018, luând masa împreună cu regele Harald şi regina Sonja la Palatul Regal, unde Harald i-a descris drept „familie” şi le-a lăudat sprijinul acordat reginei de atunci.

Suveranul norvegian a intrat în sala de banchet braţ la braţ cu Catherine, care era însărcinată cu prinţul Louis şi purta o rochie vaporoasă semnată Alexander McQueen, gestul fiind imitat de Sonja şi William, care mergeau în urma lor.

William şi Kate au petrecut, de asemenea, timp vizitând pârtiile de schi împreună cu prinţul moştenitor Haakon şi prinţesa moştenitoare Mette-Marit de atunci, acum rege şi regină.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor