Întoarcerea războiului în Europa pune într-o lumină specială defilarea tradiţională de joi, la Paris, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, care onorează statele de pe flancul de est al NATO şi trupele franceze desfăşurate în acestea, inclusiv România, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Emmanuel Macron prezidează defilarea pe celebrul bulevard Champs Elysées, iar la ora locală 13.10 (14.10, ora României) susţinte un discurs difuzat de posturile France 2 şi TF1, prima sa intervenţie televizată după ce a fost reales în funcţie, în aprilie, într-un context politic intern complex, după înfrângerea coaliţie sale în alegerile legislative din iunie, care l-a lăsat fără o majoritate absolută în Adunarea Naţională.

”Împărtăşirea flăcării” este tema defilării din 2022, o triplă referire la legătura dintre armată şi popor, la flacăra Rezistenţei încarnată de Hubert Germain, ultimul camarad al Eliberării, decedat anul trecut şi la flacăra olimpică, a cărei depozitară este Franţa până la Jocurile Olimpice de la Paris în 2024. Medalii olimpice şi paralimpice participă la defilare.

În total, 6.300 de oameni defilează anul acesta, dintre care 5.000 pe jos. La spectacol iau parte 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi181 de vehicule motorizate.

NOUĂ ŢĂRI INVITATE

Defilarea pe jos este deschisă de steagurile a nouă ţări invitate, majoritatea vecini ai Rusiei sau Ucrainei, şi anume Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România.

Trupe franceze recent desfăşurate pe flancul de est participă, de asemenea, la defilare.

Parisul şi-a consolidat misiunile de asigurare de la începutul Războiului rus în Ucraina. Aproximativ 500 de militari francezi au fost trimişi de urgenţă în România, la sfârşitul lui februarie, în cadrul NATO, iar Parisul este pregătit să-şi crească contingentul în cazul în care este necesar.

Franţa participă, de asemenea la misiuni de asigurare terestră şi aeriană în Estonia, iar avioane franceze de luptă de tip Rafale apără spaţiul aerian polonez.

Având în vedere Războiul din Ucraina, dar şi inflaţia, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat o ”reevaluare” a Legii programării militare (LPM) pe perioada 2019-2025, în vederea ”ajustării mijloacelor la ameninţări”.

Şeful statului a anunţat în 2017 o creştere puternică a creditelor alocate Apărării, după ani de austeritate. Bugetul armatelor urmează să crească în 2022 cu un prag de trei miliarde de euro în 2023 şi să atingă 44 de miliarde de euro.

Însă războiul din Ucraina a pus în prim-plan lipsurile aparatului francez al Apărării, mai ales în privinţa muniţiei.

VESTE GALBENE

Aproximativ 125.000 de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi în întreaga Franţă, pentru a veghea la buna desfăşurare a sărbătorii naţionale - o ocazie ca ”vestele galbene” să manifesteze la paris joi după-amiaza.

Focuri de artificii vor avea loc seara, într-o Franţă afectată de o caniculă puternică şi în care o mare parte a ţării este ameninţată de incendii.

Între cei care defilează se află 14 unităţi din cadrul Marinei, care împlineţte 400 de ani de existenţă.

Operatorde la Comanamentul Operaţiunilor Speciale (COS), care împlineşte 30 de ani de existenţă, participă de asemenea la defilare.

Pentru prima oară în istoria lor, anchetatori în domenul cibernetic din cadrul Jandarmeriei participă la paradă.

Ediţia din 2022 reprezintă ocazia de a prezenta noi materiale ale armatei franceze, şi anume o blindată de recunoaştere de tip Jaguar, dar şi o blindată de nouă generaţie de tip Griffon, care va înlocui treptat vehiculul blindat (VAB) în Forţele terestre.

 ”Anticul” elicopter uşor de tip Alouette şi avionul de apărare aeriană de tip Mirage 2000C urmează să facă o ultimă revrenţă.

La defilarea aeriană, la care participă mai multe aeronave europene, ia parte pentru prima oară o dronă de tip Reaper, folosită în Sahel în urmărirea jihadiştilor.

Spectacolul se încheie cu un cântec compus special cu această ocazie, intitulat "France", interpretat de către artista Candice Parise.

Emmanuel Macron se adresează, apoi, francezilor într-un discurs televizat desoebit de aşteptat, de aproximativ 40 de minute, în care va vorbi despre situaţia politică internă, agenda Guvernului fraglizat în alegerile legislative şi măsuri în vederea unei atenuări a consecinţelor economice şi sociale ale Războiului rus din Ucraina asupra francezilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.