Fostul premier britanic David Cameron şi-a pierdut accesul privielgiat la Parlamentul britanic, pentru că nu şi-a reînnoit ecusonul de acces, potrivit The Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit publicaţiei, nu este vorba despre vreun conflict politic, ci pur şi simplu despre faptul că a uitat să-şi prelungească documentul.

Ca fost locatar la numărul 10 pe Downing Street, David Cameron poate beneficia de un acces privilegiat în clădire şi la restaurantul acesteia - Strangers Bar.

Însă el nu se mai află între cele 400 de personalităţi politice care au acest drept, potrivit cotidianului.

Membri ai Camerei Comunelor au confirmat pentru cotidian că numele lui David Cameron a fost scos de pe lista publicată în octombrie şi că nu urmează să figureze pe viitoarea listă, ce va fi publicată luna aceasta.

Potrivit The Daily Mail, este vina echipei sale, care credea că angajaţii Parlamentului ar fi urmat să-l contacteze atunci când expiră ecusonul.

Cu toate acestea, scoaterea de pe listă nu este definitivă, iar David Cameron poate depune o cerere să obţină ecusonul anul acesta.

REVENIRE ÎN POLITICĂ?

Fostul lider al Partidului Conservator nu mai este, însă, un obişnuit al Westminsterului, scrie ziarul britanic, care precizează că acesta a fost la Guvern doar în două rânduri de când a demisionat, în 2016.

Această uitare nu împidică unele zâmbete, peste Canalul Mânecii, în contextul în care de mai multe luni circulă zvonuri cu privire la o revenirea a acestuia în politică.

Potrivit The Daily Mail, fostul premier - care se află la originea referendumului privind Brexitul - ar dori să fie numit secretar de stat însărcinat cu Afaceri Externe în cazul demisiei Theresei May.

Însă opozanţii iau în derâdere această idee, apreciind că David Cameron a ”provocat suficiente pagube” ca premier.

Chiar şi cu ecuson, nu e sigur că ar fi bine primit la Westminster.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.