Concertele rapperului american Kanye West programate pentru luna octombrie în Rusia au fost anulate, au anunţat miercuri organizatorii, după săptămâni de incertitudine în jurul acestor evenimente, al căror anunţ a stârnit un mare interes în ţara aflată în război, relatează AFP.
„Cu profund regret vă anunţăm că concertele lui YE (numele de scenă al lui Kanye West, n.r.) la Sankt Petersburg nu vor putea avea loc la datele prevăzute”, pe 10 şi 11 octombrie, a precizat pe reţelele sociale agenţia Say Agency, care va rambursa costul biletelor deja cumpărate.
Venirea muzicianului american, ale cărui concerte au fost interzise în mai multe săli din Europa din cauza declaraţiilor sale antisemite, a stârnit reacţii aprinse şi contrastante în Rusia.
El ar fi fost una dintre cele mai mari vedete internaţionale care urmau să cânte în Rusia de la începutul ofensivei împotriva Ucrainei, majoritatea artiştilor occidentali alegând să nu mai viziteze ţara.
Zeci de mii de bilete s-au vândut rapid după anunţarea concertelor sale, la mijlocul lunii august, ceea ce a generat numeroase articole în presa rusă care analizau evenimentul din toate unghiurile.
Câteva săptămâni mai târziu, stadionul care urma să găzduiască concertele, Gazprom Arena, a anunţat însă brusc că nu a fost semnat niciun contract şi că evenimentul nu poate avea loc în incinta sa. Potrivit presei ruse, decizia a venit din partea autorităţilor. Organizatorii începuseră să vândă bilete înainte de a obţine aprobarea necesară, iar anularea a fost decisă în urma „unui telefon de la Moscova”.
Unii politicieni ruşi au salutat anunţul venirii lui Kanye West ca pe o victorie împotriva „isteriei anti-ruse”, în timp ce alţii s-au arătat mai critici din cauza declaraţiilor anterioare ale artistului, în care îl glorifica pe liderul nazist Adolf Hitler. Aceste declaraţii, precum şi poziţiile sale antisemite, au fost atribuite de artistul în vârstă de 49 de ani unor faze maniacale ale tulburării sale bipolare.




























