Un cutremur de magnitudinea 6,6 a avut loc marţi în Marea Mediterană, în largul coastei de vest a Ciprului, anunţă Institutul american de geofizică USGS, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Seismul a avut loc la ora 1.07 GMT (3.07, ora României), la o adâncime de 19,6 kilometri, la 48 de kilometri în largul oraşului Polis, potrivit USGS.

Potrivit unei evaluări preliminare a USGS, probabilitatea unor victime sau pagube era slabă.

Cutremurul a fost resimţit puternic de populaţie în numeroase locuri în tot Ciprul.

La Nicosia, situată la 130 de kilometri de epicentru, unii locuitori au ieşit în stradă la miezul nopţii.

”A fost îngrozitor. Tot imobil se zgâlţâia interminabil. Am crezut că nu se mai termină”, declară AFP un locuitor din Nicosia.

”Eram în pat şi ne-a trezit. A durat într-adevăr mult timp”, declară Carol Bailey, o locuitoare a Phinikaria, în apropiere de oraşul Limassol, în sudul insulei.

Centrul de Seismologie Euro-Mediteraneean (CSEM) evaluează magnitudinea cutremurului la 6,5, la o adâncime de 51 de kilometri.

Ciprul se află într-o zonă cu o intensă activitate seismică, la marginea joncţiunii plăcii tectonice eurasiatice cu placa africană, însă cutremure de această intensitate sunt rare.

La 9 octombrie 1996, un cutremur de magntudinea 6,8 s-a soldat cu doi morţi şi a avariat zeci de clădiri în oraşele de coastă Paphos şi Limassol.

La 10 septembrie 1953, un cutremur de magnitudinea 6,3 s-a soldat cu 40 de morţi şi a distrus sute de case în regiunea Paphos.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.