O curte federală de apel a respins luni încercarea fără precedent a administraţiei Trump de a obliga statul California să anuleze voturile a 20.000 de persoane despre care susţine că ar putea fi persoane fără cetăţenie, relatează CNN.
Acţiunea în justiţie intentată de Departamentul Justiţiei în California, depusă la începutul acestei luni, face parte din eforturile sale tot mai intense de a implica guvernul federal în modul în care statele îşi organizează alegerile.
Un complet format din trei judecători ai Curţii de Apel a celui de-al 9-lea Circuit al SUA a emis o hotărâre cu 2 voturi la 1, respingând recursul de urgenţă al Departamentului Justiţiei, în urma dezbaterilor dintr-o şedinţă de urgenţă neobişnuită, desfăşurată duminică prin Zoom.
Judecătorul Mark Bennett, numit de Trump, şi judecătorul Gabriel Sanchez, numit de Biden, au hotărât că instanţa de apel nu avea competenţa de a se pronunţa asupra acţiunii Departamentului Justiţiei înainte ca instanţa districtuală să se fi pronunţat asupra chestiunii.


























