Camera Reprezentanţilor a SUA, controlată de republicani, a adoptat vineri un proiect de lege care prevede alocări bugetare de 1.200 de miliarde de dolari pentru a menţine finanţarea guvernului până în septembrie, lăsând Senatului, majoritar democrat, câteva ore pentru a acţiona înainte de termenul limită - miezul nopţii - când ar urma o închidere parţială a activităţii guvernului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea, adoptată cu o majoritate de 286 de voturi la 134 semnalează sfârşitul unei bătălii de peste şase luni privind amploarea cheltuielilor Washingtonului pentru anul fiscal care a început la 1 octombrie.

Actualul proiect de lege, de 1.012 pagini, prevede o finanţare de 886 de miliarde de dolari pentru Departamentul Apărării, inclusiv o majorare a bugetului pentru trupele americane. De asemenea, fondurile acoperă agenţii de la Departamentul de Securitate Internă, Serviciul de Venituri Interne şi Departamentul de Justiţie, alături de Departamentul de Stat şi Departamentul Trezoreriei. Finanţarea s-ar adăuga la datoria naţională în creştere rapidă, care acum se ridică la aproape 34,6 trilioane de dolari.

REPUBLICANII ULTRACONSERVATORI SUNT FURIOŞI

Însă mişcarea preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, care a ocolit adepţii liniei dure din grupul său pentru a adopta proiectul de lege cu mai mult sprijin democrat decât republican, a provocat furia unuia dintre propriii săi membri, reprezentanta Marjorie Taylor Greene, care a cerut înlăturarea sa din funcţia de lider. Acest lucru ar putea pregăti terenul pentru o repetare a scenariului care s-a întâmplat la începutul lunii octombrie, când un mic grup de republicani de linie dură, furioşi că predecesorul lui Johnson, Kevin McCarthy, a adoptat o măsură de finanţare temporară a guvernului, în ciuda obiecţiilor lor, l-au înlăturat în cele din urmă din funcţia de speaker.

Ultima închidere parţială a activităţii guvernului federal a avut loc în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, de la 22 decembrie 2018 până la 25 ianuarie 2019. Întreruperea, de o durată record, a serviciilor guvernamentale a avut loc deoarece republicanul a insistat asupra alocării banilor pentru construirea unui zid de-a lungul frontierei SUA cu Mexicul, însă nu a reuşit să ajungă la un acord cu democraţii.

PACHETUL PENTRU UCRAINA ÎNCĂ AŞTEAPTĂ

O altă chestiune separată şi controversată legată de bani fierbe în Congres, unde liderii acestuia, cu excepţia lui Johnson, solicită de urgenţă adoptarea finală a unui pachet de asistenţă de securitate de 95 de miliarde de dolari, aprobat de Senat, pentru Ucraina, Israel şi Taiwan.

Unii republicani se opun continuării susţinerii Ucrainei în războiul său împotriva armatei ruseşti invadatoare.

Deşi conservatorii au reuşit să convingă Congresul şi pe preşedintele democrat Joe Biden să accepte unele reduceri de cheltuieli pentru anul fiscal 2024, ei sperau la economii mult mai profunde. Nemulţumirea lor a dus la îndepărtarea istorică, în octombrie, a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy. Luptele politice interne ulterioare ale republicanilor au ţinut blocată Camera timp de trei săptămâni, în timp ce republicanii se luptau pentru a găsi un înlocuitor.

De atunci, în contextul alegerilor din noiembrie, majoritatea republicanilor au fost reticenţi în a declanşa o închidere a guvernului din cauza cheltuielilor, deşi, de la sfârşitul lunii septembrie, Washingtonul a fost adus de patru ori în pragul acestei situaţii.

CE AR ÎNSEMNA INTRAREA, SÂMBĂTĂ, ÎN SHUTDOWN

Agenţiile de rating au avertizat că această situaţie repetată ar putea afecta solvabilitatea guvernului american.

O închidere a activităţii guvernamentale (shutdown) care ar începe sâmbătă ar însemna că majoritatea agenţilor americani care patrulează la frontieră şi se ocupă de imigraţie ar continua să lucreze. Dar guvernele locale ar putea să nu mai primească finanţare pentru adăpostirea migranţilor.

Soldaţii americani şi toţi lucrătorii federali nu ar fi plătiţi până la adoptarea unei noi finanţări, iar parcurile naţionale ar fi închise. Aceeaşi situaţie ar fi pentru cei doi astronauţi americani aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale la 409 km deasupra Pământului.

Între timp, Fiscul ar continua să proceseze declaraţiile fiscale care trebuie depuse la 15 aprilie. Acesta ar urma să îi informeze pe contribuabili cu privire la eventualele întârzieri în ceea ce priveşte rambursările.

La Departamentul de Stat, securitatea la ambasade şi alte birouri din străinătate ar rămâne în vigoare, iar paşapoartele şi vizele ar fi eliberate atât timp cât vor exista taxe suficiente pentru a susţine aceste activităţi. Multe alte operaţiuni ar înceta, însă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.