La patru zile după ce militanţii Hamas au luat cu asalt Israelul, este de aşteptat ca de aici încolo conflictul să escaladeze. Israelul a extins marţi mobilizarea rezerviştilor la 360.000 de oameni, potrivit presei din ţară. Iar o întrebare majoră este dacă va lansa o ofensivă terestră în Gaza - o mică fâşie de pământ situată între Israel, Egipt şi Marea Mediterană, unde locuiesc 2,3 milioane de persoane şi care este guvernată de Hamas din 2007.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Israelul a bombardat marţi centrul oraşului Gaza şi a extins mobilizarea masivă a rezerviştilor, promiţând represalii împotriva grupării militante Hamas, în timp ce majoritatea locuitorilor micului teritoriu palestinian nu au unde să se ducă.

După ce militanţii Hamas au adus luptele armate pe străzile din Israel pentru prima dată în ultimele decenii, armata israeliană a declarat marţi dimineaţă că a recâştigat controlul efectiv asupra sudului teritoriului şi a frontierei cu Gaza.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Războiul a luat deja cel puţin 1 600 de vieţi de ambele părţi, poate chiar multe alte sute.

De asemenea, Israelul a declarat că Hamas şi alte grupuri militante din Gaza ţin ostatici peste 150 de soldaţi şi civili.

Israelul are o armată mult mai mare, dar Hamas s-a adaptat în ultimii ani pentru a profita de mediul urban, scrie The Guardian.

CE ŞTIM DIN CONFLICTELE ANTERIOARE DIN GAZA?

Luptele dintre armata israeliană şi Hamas au avut tendinţa de a urma un model similar, cu incursiuni terestre lansate de-a lungul anilor la diferite scări, de obicei precedate de atacuri aeriene puternice care vizează zonele şi locaţiile folosite de israelieni pentru a se apropia.

De asemenea, Israelul a folosit intensiv puterea aeriană şi bombardamentele de artilerie terestră şi navală în prima fază a campaniilor, pentru a viza ceea ce consideră a fi infrastructura militară a Hamas, inclusiv clădirile guvernamentale, secţiile de poliţie, instalaţiile de coastă, facilităţile de antrenament şi locuinţele unor oficiali de rang înalt.

Dar, în timp ce Israelul are un avantaj uriaş în ceea ce priveşte dimensiunea armatei sale, tehnologia, sistemele de armament şi logistica, Hamas s-a adaptat considerabil de-a lungul anilor pentru a profita de mediul urban dens din Gaza.

CUM VA INFLUENŢA GEORGRAFIA EVENTUALELE LUPTE?

Geografia din Gaza este limitativă pentru operaţiunile israeliene şi, din acest motiv, forţele de apărare israeliene tind să folosească aceleaşi rute de abordare.

Există zone rurale cu terenuri agricole lângă punctul de trecere Erez, în nordul extrem al Fâşiei Gaza, în jurul Bureij, la sud de oraşul Gaza, unde există o linie de creastă ce domină centrul Fâşiei Gaza, şi la est de Khan Yunis, în sud, unde tancurile şi blindatele se pot deplasa mai uşor şi pot ocupa poziţii de tragere.

Un alt punct de acces este în jurul traseului Philadelphi, în apropiere de Rafah, în sudul îndepărtat.

În trecut, Israelul a folosit poziţii care domină centrul Gaza pentru a încerca să întrerupă comunicaţiile între oraşul Gaza şi sud şi alte părţi pentru a diviza zona.

Hamas şi alte facţiuni din Gaza sunt conştiente că acestea sunt rute pe care forţele israeliene le pot folosi şi vor avea adesea primele linii de apărare în aceste zone, care au fost scena unor lupte grele în trecut.

Pe măsură ce zona rurală nisipoasă se transformă în zone urbane, terenul devine mai dificil pentru Israel. Blocurile rezidenţiale înalte din locuri precum Jabaliya şi Beit Lahia domină periferiile nordice spre oraşul Gaza, în timp ce drumul principal nord-sud este mărginit de zone industriale pe care Hamas le-a folosit în trecut în scopuri defensive.

Terenul din centrul Fâşiei Gaza şi de la est de Khan Yunis este mai deschis, dar satele şi clădirile mai înalte de-a lungul drumurilor de acces oferă acoperire pentru Hamas.

VOR INTRA ISRAELIENII ÎN ORAŞELE PRINCIPALE?

Forţele israeliene au fost supuse unor atacuri grele atunci când au încercat să avanseze în marile centre urbane. Hamas şi alte facţiuni dispun de mine antitanc şi de rachete ghidate antitanc pe care le-au folosit în mod eficient, împreună cu tiruri de mortiere.

Într-o noapte de lupte în zona Shujeiya, în timpul războiului din 2014, Israelul a pierdut 13 soldaţi într-o ambuscadă care a implicat o mină antitanc şi focuri de mitralieră.

În timp ce armata israeliană are experienţă în lupta cu blindatele în oraşele palestiniene, nu în ultimul rând în Cisiordania, din timpul celei de-a doua Intifade, se crede că Hamas deţine acum un stoc mare de rachete antitanc Kornet, care au fost folosite în mod eficient, inclusiv de Hezbollah în Liban, împotriva tancurilor de luptă principale israeliene.

De asemenea, gruparea a dezvoltat drone echipate cu muniţie, de tipul celor utilizate pe scară largă în Ucraina, care pot lansa bombe asupra vehiculelor şi trupelor, ceea ce reprezintă o nouă ameninţare.

CUM VA RĂSPUNDE HAMAS?

Hamas are ani de experienţă în lupta împotriva armatei israeliene şi a devenit o forţă urbană adaptabilă şi eficientă. Are un nucleu de lideri militari experimentaţi care cunosc îndeaproape modul de luptă israelian, unii dintre ei vorbitori de ebraică şi care au studiat temeinic armata israeliană.

O problemă majoră pentru Israel în orice încercare de ofensivă terestră este că va trebui să se confrunte cu poziţii pregătite ale Hamas, inclusiv cu tuneluri de luptă dezvoltate pe scară largă de-a lungul anilor şi, în unele cazuri, echipate cu sisteme de comunicare.

În timp ce reţelele de tuneluri ale Hamas erau cândva rudimentare, inginerii săi au acum o experienţă considerabilă în construirea de locaţii subterane întărite şi bine ascunse, pe care să le folosească drept centre de comandă şi de unde să desfăşoare luptători.

Şi, în timp ce Israelul avea cândva un avantaj clar de monitorizare asupra Gaza, dronele civile ieftine şi uşor de procurat achiziţionate de Hamas au echilibrat situaţia, permiţându-le să observe liniile israeliene de aproape.

POATE ISRAELUL SĂ RECUCEREASCĂ GAZA?

În timp ce Israelul are probabil capacitatea militară şi voinţa necesară după atacul de sâmbătă, preţul va fi unul greu pentru armata israeliană şi pentru civilii palestinieni şi cu riscuri pentru ostaticii israelieni ţinuţi în teritoriu.

O reocupare completă a Fâşiei Gaza ar reprezenta o provocare serioasă şi probabil ar depăşi capacitatea Israelului de a o administra pe termen lung, ceea ce sugerează că, dacă Israelul va recurge la o invazie completă, obiectivul său va fi mai degrabă o înfrângere categorică a Hamas, conchide The Guardian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.