Camioanele care transportă sicriele fostului lider suprem al Iranului Ali Khamenei şi ale familiei sale - ucişi în 28 februarie, în prima zi a atacurilor americano-israeliene asupra Iranului, au străbătut joi străzile din Mashhad, înconjurate de mulţimi îndoliate, pe măsură ce cortegiul se îndrepta spre locul de înmormântare, relatează CNN.
Într-o fotografie difuzată de agenţia de ştiri semi-oficială Fars, se pot vedea persoane îndoliate purtând un banner uriaş de-a lungul străzii Imam Reza, pe care scrie în engleză: "Îl vom ucide pe Trump". Bannerul de culoare roşie şi steagurile roşii sunt menite să simbolizeze răzbunarea pentru uciderea liderului lor.
Unii scandau: "Armată, Gardieni ai Revoluţiei Islamice, răzbunare, răzbunare!", potrivit presei iraniene.
Sosirea sicrielor la Mashhad a fost întârziată din cauza mulţimii numeroase prezente la procesiune, susţine media de la Teheran.
BREAKING: Ayatollah Khamenei's burial ceremony has Begun in Mashhad, with 4 Million people in attendance
- Iran Observer (@IranObserver0) July 9, 2026
The total Number of People attending the State Funeral in Iran and Iraq is estimated at 30 Million
Making it the Largest Funeral in History pic.twitter.com/CHyaM4ZWto
Escortat de un avion de vânătoare, sicriul ayatollahului Khamenei a sosit pe calea aerului la Mashhad, un oraş din nord-estul Iranului, unde liderul suprem urmează să fie înmormântat în cursul zilei, potrivit agenţiei oficiale IRNA. La aterizare, sute de credincioşi, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în negru, culoarea doliului, îl aşteptau deja, fluturând steaguri, înainte de a se înghesui în jurul sicriului pentru un ultim omagiu.
A plane carrying the coffin of late Iranian supreme leader Ali Khamenei lands in Iran's eastern holy city of Mashhad, ahead of his burial. https://t.co/GAMuRQMhTp pic.twitter.com/LyienFDUig
- Arab News (@arabnews) July 9, 2026
Această etapă încheie un ciclu de ceremonii organizate de Teheran începând de sâmbătă, 4 iulie: de la moartea sa, survenită pe 28 februarie, în prima zi a conflictului, trupul liderului suprem a străbătut principalele locuri de cult ale ramurii şiite a islamului, atât în Irak, cât şi în Iran.
Concepută şi ca o demonstraţie de forţă şi unitate între cele două ţări, această omagiere a adunat milioane de credincioşi în ultimele zile, scrie AFP.
Cu toate acestea, funeraliile se desfăşoară pe fondul unor tensiuni persistente cu Statele Unite. Legătura feroviară dintre Teheran şi Mashhad, lungă de 800 km, a fost suspendată după noi atacuri americane în noaptea de 8 spre 9 iulie.




























