Autorităţile din Cipru au anunţat că închid de sâmbătă jumătate dintre punctele de trecere către partea de nord a ţării ocupată de Turcia, în contextul luptei contra noului coronavirus, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patru dintre cele opt puncte de trecere pentru o treime din nordul insulei, aflată sub ocupaţie turcă din 1974, vor fi închise timp de şapte zile, începând de sâmbătă, "pentru un control sporit", a indicat vineri ministrul cipriot al Sănătăţii Constantinos Ioannou, a cărei ţară încă nu a înregistrat niciun caz de coronavirus.

Punctele de trecere în cauză sunt cele de pe strada Ledra, la Nicosia, Astromeritis, Lefka (nord-vest) şi Dherynia (est).

Controale medicale sporite vor fi făcute la cele patru puncte de trecere rămase deschise, între care şi cel rezervat vehiculelor către Nicosia, cel mai frecventat din insulă, a preciza Ioannou.

Preşedintele Ciprului Nicos Anastasiades l-a informat pe preşedintele autoproclamatei Republici turce a Ciprului de Nord (RTCN) Mustafa Akinci referitor la decizia care vizează, potrivit lui Ioannou, protejarea "celor două comunităţi". 

Cipru - singura recunoscută de comunitatea internaţională şi membră a Uniunii Europene din 2004 - controlează două treimi din sudul insulei. RTCN este recunoscută doar de Turcia, care susţine că a invadat treimea de nord a insulei ca reacţie la o lovitură de stat ce viza alipirea ţării la Grecia. 

Niciun caz de coronavirus nu a fost depistat în acest stadiu în Turcia.                

Persoanele care vin din Coreea de Sud, Iran, Italia sau Japonia sunt controlate în aeroporturile din Paphos şi Larnaca, în sudul insulei, au afirmat autorităţile cipriote.              

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.