Coreea de Nord a încheiat pregătirile pentru un test nuclear şi aşteaptă cel mai bun moment pentru a-l realiza, a declarat un parlamentar sud-coreean în ajunul vizitei preşedintelui american Joe Biden la Seul, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ciuda valului recent de Covid-19 din Coreea de Nord, "pregătirile pentru un test nuclear s-au încheiat şi caută doar momentul potrivit” pentru a-l realiza, a declarat deputatul Ha Tae-keung reporterilor, citând informaţii ale Serviciului Naţional de Informaţii din Seul. 

Imaginile din satelit indică faptul că regimul din Coreea de Nord se pregăteşte să efectueze un test nuclear, iar Statele Unite şi Coreea de Sud avertizează de săptămâni întregi că testul ar putea avea loc oricând.

Joe Biden soseşte vineri seara la Seul pentru o serie de summituri, prima sa călătorie în Asia în calitate de preşedinte.

"Informaţiile noastre reflectă posibilitatea reală" de a testa rachete cu capacitate nucleară sau a unui test de arme nucleare la momentul călătoriei lui Joe Biden, a declarat miercuri consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan.

Coreea de Nord şi-a anunţat primele cazuri de Covid săptămâna trecută şi acum raportează câteva sute de mii de cazuri de "febră" pe zi.

Mai mulţi experţi cred că un test nuclear ar putea ajuta la abaterea atenţiei publicului de la epidemie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.