Confruntări au avut loc sâmbătă între poliţie şi manifestanţi la Hong Kong, unde această ultimă manifestaţie antiguvernamentală dintr-o serie a vizat comercianţi veniţi din China continentală pentru a se aproviziona în acest teritoriu, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia a folosit gaz cu piper şi bastoane împotriva unor manifestanţi mascaţi, la Sheung Shui, o localitate situată în apropiere de frontiera cu China, unde mii de persoane au manifestat în semn de protest faţă de acesşti ”comercianţi paraleli”.

Unul dintre manifestanţi a fost rănit la cap şi sângera, a constatat AFP.

Zeci de farmacii sau magazine de cosmetice, care prosperă la Sheung Shui, sunt foarte populare în rândul comercianţilor din China continentală, care vin să se aprovizioneze la Hong Kong, unde cifra da faceri nu este impozitată, pentru a vinde de cealaltă parte a frontierei.

Aceşti ”comercianţi paraleli” fac afaceri în zona de frontieră, însă constituie totodată o sursă de tensiuni în rândul locuitorilor.

”Chiriile au crescut. Alte magazine mici sau restaurante nu pot supravieţui. Întreaga regiune a devenit un loc de aprovizionare a comercianţilor paraleli, în locul locuitorilor”, a declarat pentru AFP, în mulţime, un manifestant, Siu Hok-yan, în vârstă de 74 de ani.

Majoritatea magazinelor de la Sheung Shui au închis înainte ca manifestaţia să înceapă, iar unele magazine rămase deschise au fost obligate să închidă de către manifestanţi, potrivit unor imagini difuzate de presa locală.

Poliţia a anunţat într-un comunicat că s-a desfăşurat după ce manifestanţi au început să se certe cu locuitori şi au ”încercat să atace poliţişti care interveneau”. Manifestanţii acuză poliţia că a atacat fără să someze.

Manifestaţii masive, în marja cărora au izbucnit violente înfruntări cu poliţia, zguduie Hong Kongul de mai mult de o lună. Provocate iniţial de un proiect de lege a Guvernului favorabil Beijingului care autorizează extrădări către China continentală - în prezent suspendat -, ele s-au transformat într-o vastă mişcare în favoarea democraţiei în acest teritoriu semiautonom.

Afluxul de turişti şi imigranţi veniţi din China continentală a provocat în ultimii ani o respingere tot mai puternică, iar unii manifestanţi, între cei cei mai duri, îi cataloghează drept ”lăcuste”.

Aproximativ un milion de chinezi au emigrat la Hong Kong de la retrocedare, în 1997, o cauză a unor fricţiuni într-un oraş cu 7,3 milioane de locuitori, care suferă de o gravă penurie de locuinţe şi în care preţurile în domeniul imobiliar sunt exorbitante.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.