Garda Financiară italiană (GDF) a anunţat vineri că a confiscat 32 de arme în Sicilia, inclusiv puşti şi mitraliere, şi aproximativ 3.000 de cartuşe, care erau împachetate şi îngripate la o adâncime de doi metri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armele, cartuşele şi materialul necesar precum încărcătoare sau kituri de curăţarea armamentului se aflau în două ambalaje mari de plastic, în care fiecare armă era ambalată la rândul ei într-o învelitoare individuală pe care inscripţionat conţinutul.

Cele două ambalaje mari erau îngropate în apropierea unei plaje la Catania, în estul Siciliei, ”într-un cartier cu o mare densitate infracţională”, precizează într-un comunicat Garda.

Armele confiscate sunt 24 de pistoale de diverse modele, şase puşti - cu pompă sau ţeava tăiată -, o mitralieră şi o puşcă de tip Kalaşnikov.

Toate armele aveau numărul de serie şters, precizează Garda.

Armele care circulă în mod ilegal în Italia sunt foarte numeroase, în contextul în care sfârşitul confruntărilor armate pe teritoriul fostei Iugoslavii a permis alimentarea unei pieţe negre înfloritoare în acest sector.

La sfârşitul lui noiembrie, poliţia a confiscat o mare cantitate de armament de diverse tipuri - pistoale, puşti automate sau nu, cuţite şi arbalete - unui grupuscul pronazist şi antisemit.

Cu o lună mai înainte ea a confiscat de asemenea 2,5 kilograme de explozivi, două mitraliere, şase puşi de vânătoare, patru pistoale semiautomate şi sute de cartuşe mafiei calabreze Ndrangheta.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.