Fostul preşedinte Donald Trump a exercitat presiuni asupra unor oficiali din Departamentul de Justiţie să inverseze victoria în alegeri a lui Joe Biden, potrivit Comisiei pentru Reformă şi Supraveghere din Camera Reprezentanţilor, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Spuneţi doar că alegerile au fost corupte şi lăsaţi restul în seama mea şi a congresmenilor republicani”, a afirmat Trump îtr-o discuţie telefonică purtată cu procurorul general în exerciţiu Jeffrey Rosen şi alţi oficiali ai Departamentului de Justiţie, pe 27 decembrie.

Trump a sugerat, de asemenea, că are în vedere înlocuirea conducerii agenţiei, conform notelor scrise de mână luate de Richard Donoghue, procuror general adjunct în acea perioadă, care a participat la discuţie.

Relatarea lui Donoghue despre convorbirea telefonică arată că Trump ” a cerut în mod direct agenţiei de aplicare a legii a naţiunii noastre să ia măsuri pentru a răsturna alegerile libere şi corecte, în ultimele zile ale preşedinţiei sale”, a declarat preşedinta comisiei de supraveghere, Carolyn Maloney, democrată din New York, într-un comunicat de presă.

 Comisia a început deja să programeze interviuri cu martori ”pentru a investiga întreaga măsură a corupţiei fostului preşedinte”, a spus Maloney.

Notele luate de Donoghue nu specifică la ce parlamentari republicani se referea Trump pentru răsturnarea rezultatelor alegerilor. Dar în alte momente ale discuţiei, Trump i-a menţionat pe reprezentanţii GOP Jim Jordan din Ohio, Scott Perry din Pennsylvania şi senatorul Ron Johnson din Wisconsin.

Notele arată, de asemenea, că Rosen şi Donoghue încearcau să-l informeze pe Trump că afirmaţiile sale referitoare la existenţa unei fraude electorale pe scară largă nu sunt susţinute de dovezi.

Cu doar patru zile înainte de convorbirea telefonică, Rosen a devenit procuror general în exerciţiu , în urma demisiei lui William Barr.

”O mare parte din informaţiile pe care le primiţi sunt false”, afirmă notele telefonice că i s-ar fi spus lui Trump.

Mai târziu în conversaţie, Trump a afirmat: ”Aceşti oameni care spun că alegerile nu sunt corupte sunt corupţi”, potrivit notelor.

O purtătoare de cuvânt a lui Trump nu a răspuns imediat cererii CNBC de comentarii cu privire la comunicatul comisiei.

Trump nu a recunoscut niciodată victoria în alegeri a lui Biden. După pierderea alegerilor, Trump a răspândit agresiv o gamă largă de teorii ale conspiraţiei, nefondate, în sprijinul afirmaţiei false că alegerile au fost trucate împotriva lui.

Avocaţii şi aliaţii săi au intentat zeci de procese în state cheie, toate având ca scop inversarea victoriei lui Biden. Niciunul nu a reuşit să schimbe voturile sau să schimbe rezultatele alegerilor într-un stat.

Notele lui Donoghue sunt doar cele mai recente materiale pe care anchetatorii Camerei le-au menţionat ca dovadă a eforturilor lui Trump de a se sprijini pe instituţiile guvernamentale pentru a-şi contesta înfrângerea electorală.

 Luna trecută, comisia lui Maloney a publicat peste 200 de pagini de e-mailuri între oficialii Departamentului de Justiţie şi personalul Casei Albe, care arătau un efort de a cere Curţii Supreme să anuleze rezultatele alegerilor în state-cheie.

La începutul acestei săptămâni, Departamentului de Justiţie le-a spus foştilor oficiali ai administraţiei Trump că pot coopera cu investigaţiile Camerei şi Senatului referitoare la eforturile lui Trump de inversare a alegerilor,  în ultimele luni ale mandatului său.

Comisia lui Maloney a trimis scrisori către Rosen şi Donoghue, cerându-le să se prezinte la interviuri transcrise. Comisia a cerut, de asemenea, să-i audieze pe fostul şef de cabinet de la Casa Albă Mark Meadows, fostul procuror general adjunct Jeffrey Clark, fostul procuror general adjunct Patrick Hovakimian, fostul procuror american pentru districtul de nord al Georgiei Byung Jin Pak şi fostul procuror în exerciţiu pentru districtul respectiv, Bobby Christine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.