Buzău: Doi tineri care plecaseră spre Lacul Vulturilor au cerut ajutor la 112, după ce nun s-au mai putut orienta din cauza ceţii

Buzău: Doi tineri care plecaseră spre Lacul Vulturilor au cerut ajutor la 112, după ce nun s-au mai putut orienta din cauza ceţii

Doi tineri de 19 ani au fost recuperaţi, miercuri dimineaţă, de jandarmii montani buzoieni din zona Poarta Vânturilor, după ce ceaţa densă le-a îngreunat orientarea pe traseul către Lacul Vulturilor.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, cei doi plecaseră marţi seară din zona Crasna, judeţul Covasna, pe un traseu turistic marcat.

Au campat peste noapte în apropierea traseului principal, însă dimineaţa au întâmpinat dificultăţi din cauza ceţii şi a vremii nefavorabile. De asemenea, cei doi tineri nu aveau echipament adecvat pentru condiţiile întâlnite.

O patrulă a Postului de Jandarmi Montan Nehoiu i-a găsit în zona Poarta Vânturilor, unde ploua şi era ceaţă. Jandarmii i-au însoţit în siguranţă până la autoturismul cu care veniseră. Potrivit salvatorilor cei doi erau în stare bună şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tinerii au povestit că au auzit zgomote dinspre pădure, s-au speriat şi fără să ştie cum să se orienteze, au cerut ajutor la 112, miercuri, la ivirea zorilor.

Jandarmii montani le recomandă turiştilor să verifice prognoza meteo şi dificultatea traseului înainte de plecare, să poarte echipament adecvat şi să ţină cont că vremea la munte se poate schimba rapid. În situaţii de risc, pot solicita ajutor la 112.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră