Presa nord-coreeană a confirmat vineri demiterea comandantului armatei nord-coreene Hwang Pyong-so, după ce presa sud-coreeană a dezvăluit că acesta a fost destituit din cauza unor acuzaţii de corupţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o depeşă despre defilarea militară care a avut loc joi la Phenian, agenţia nord-coreeană oficială de presă KCNA l-a prezentat pe ministrul Forţelor armate Kim Jong-gak ca fiind vicemareşal şi director al Biroului Politic General - post care era deţinut anterior de Hwang.

Biroul Politic General este instituţia militară cea mai puternică în Coreea de Nord, însărcinată cu detaşarea ofiţerilor sau controlul ideologic al soldaţilor, un efectiv estimat la 1,3 milioane de oameni.

Hwang a fost demis în urma unei inspecţii a Biroului şi trimis într-un centru de reeducare al partidului, a dezvăluit săptămâna aceasta Serviciul Naţional sud-coreean de Informaţii (NIS).

Presa a scris că acest conducător de rang înalt a fost acuzat că a primit mită.

După venirea la putere, la sfârşitul lui 2011, a lui Kim Jong-un, epurările la vârful armatei şi chiar în interiorul dinastiei staliniste aflate la putere au fost relativ frecvente.

Confirmarea acestei destituiri are loc în plină fază de ”destindere” între cele două Corei, după ce Nordul a trimis în Sud o delegaţie de rang înalt să asiste, vineri seara, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang.

Această destindere rămâne însă relativă, în contextul în care armata nord-coreeană a participat joi la o importantă defilare militară în capitală, iar regimul a înregistrat în ultimii doi ani progrese în programele sale balistic şi nuclear.

Un fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Apărării, Hwang Pyong-so a fost considerat o perioadă drept al doilea cel mai puternic om în Coreea de Nord.

El a condus delegaţia nord-coreeană care s-a dus în Sud în 2014, cu ocazia Jocurilor Asieii la Incheon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.