Doi adulţi şi un copil au fost transportaţi la spital, joi dimineaţă, după ce un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin.
Accidentul rutier s-a produs pe DN 6, între localităţile Jupa şi Căvăran, fiind implicate un autoturism şi un autotren. Acolo au fost trimise echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere, descarcerare şi prim ajutor, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
"În urma impactului au rezultat trei victime (doi adulţi şi un minor). Una dintre persoane a rămas încarcerată în habitaclul autoturismului, fiind extrasă în siguranţă de echipajele de descarcerare. Toate cele trei persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi au fost transportate la spital pentru investigaţii complexe. Cei doi adulţi au fost preluaţi în stare conştientă. Minorul a fost transportat la unitatea medicală în stare inconştientă", a transmis ISU Caraş-Severin.
Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului.
Traficul în zonă a fost afectat pe durata intervenţiei.
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.



























