Pakistanul anunţă că l-a convocat pe reprezentantul Statelor Unite cu cel mai înalt rang la Islamabad şi a ”respins ferm şi categoric” declaraţiile ale ambasadorului american în India, care a catalogat Caşmirul, un teritoriu contestat, drept parte integrantă a rivalului său indian, relatează AFP.
"Am protestat ferm faţă de declaraţii factual greşite ale ambasadorului american în India referitoare la statutul Jammu şi Caşmir", a anunţat miercuri seara într-un comunicat Ministerul pakistanez de Externe.
În cursul convocării, "am subliniat că Jammu şi Caşmir este un teritoriu contestat (între India şi Pakistan) şi recunoscut ca atare la nivel internaţional", a adăugat diplomaţia pakistaneză.
India şi Pakistanul îşi dispută suveranitatea întregului Caşmir, după împărţirea sângeroasă a Indiei britanice în 1947.
Ambasadorul Statelor Unite în India Sergio Gor a declarat presei, într-o vizită la Srinagar, în partea administrată de India a Caşmirului, că "aceasta este o parte importantă a Indiei".
???? That must have hurt in Islamabad.
— India First Post (@ifpost47) August 20, 2026
US Ambassador to India Sergio Gor, speaking in Srinagar: “Jammu and Kashmir is an important part of India. Thrilled to be here.” ????????
Pakistan's response? Summoned the US diplomat to lodge a protest.
After all the Trump charm offensive oil… https://t.co/hfMqRgN2BP pic.twitter.com/oJLGnhGcpP
"Tocmai am avut o întâlnire bună", a adăugat el, referindu-se la şeful Executivului statului Jammu şi Caşmir Omar Abdullah.
"Avem de continuat (discuţii) pe care sperăm să le aducem la Washington, iar apoi la New Delhi (...) şi ne bucurăm să facem această relaţie să avanseze", a declarat ambasadorul american Sergio Gor.




























