România va începe să antreneze piloţi ucraineni pe avioane de luptă F-16, posibil începând chiar de luna viitoare, potrivit CNN, care citează o sursă familiară cu discuţiile în curs.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursa a precizat că pregătirile includ o solicitare din partea României pentru un simulator de zbor F-16 de la producătorul avionului, Lockheed Martin.

O bază aeriană din România, care deocamdată nu a fost anunţată public, a fost desemnată pentru instruire.

România are zece instructori calificaţi care au efectuat peste 2.000 de ore de zbor cu acest avion.

În prezent, România are 16 avioane F-16, iar alte 32 sunt aşteptate să sosească din Norvegia până la sfârşitul anului 2024. Trei sau patru aeronave din actuala escadrilă de avioane F-16 a României ar putea fi folosite la un moment dat în misiunea de antrenament, a adăugat sursa.

Durata programului de antrenament urmează să fie stabilită, dar ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat marţi că speră că vor exista rezultate în termen de şase luni.

Marţi, la summitul NATO din Lituania, Reznikov a semnat cu 11 membri ai unei coaliţii de ţări un memorandum în care sunt prezentate condiţiile de pregătire pentru avioanele de luptă. Cele 11 ţări din coaliţie sunt Danemarca, Olanda, Belgia, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Suedia şi Regatul Unit.

CITEȘTE ȘI Pregătirea piloţilor ucraineni pe F-16 va începe în august, în Danemarca. În România va fi înfiinţat un centru de pregătire. 11 state contribuie la acest program. Oleksii Reznikov îi mulţumeşte lui Angel Tîlvăr

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.