Cinci femei din Germania, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, au fost arestate miercuri în Spania, după ce au organizat o farsă care a fost confundată cu un atentat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Una dintre tinere s-a prefăcut că este o celebritate, iar restul că sunt fane care o urmăresc. Cursa a provocat, însă, momente de panică în staţiunea balneară Platja d’Aro, din Catalunia, în noaptea de marţi spre miercuri.

Când le-au văzut de pe cele cinci femei fugind şi strigând, turiştii au crezut că este vorba de un atentat similar celui de la Nisa, de pe 14 iulie.

În haosul produs, 11 persoane au suferit contuzii, atacuri de panică sau palpitaţii.

Înregistrări video publicate pe reţelele de socializare arată oamenii fugind pe străzi, refugiindu-se în restaurante, copii plângând şi vase sparte.

Tinerele vor compărea în instanţă, fiind acuzate de tulburarea liniştii publice.

“Sunt glume care nu sunt acceptabile”, a spus preşedintele regional Carles Puigdemont.         

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.