Un atac ucrainean cu rachete a provocat cinci decese la Voronej, în sud-vestul Rusiei, au anunţat luni autorităţile regionale ruse, Kievul precizând că a vizat o fabrică producătoare de componente electronice militare, relatează AFP.
"Am suferit pierderi extrem de grele astăzi. Cinci persoane au fost ucise în urma unui atac cu rachete asupra oraşului", a declarat guvernatorul regional, Aleksandr Gusev, pe Telegram. Câteva zeci de persoane au fost rănite, dar majoritatea s-au întors "acasă după ce au primit îngrijirile medicale necesare", a transmis oficialul.
Acest atac a lovit în special "un complex industrial de pe malul stâng al oraşului Voronej", provocând un incendiu ale cărui flăcări au fost stinse la ora locală 16:30, potrivit lui Gusev, care a menţionat, de asemenea, pagube la faţadele clădirilor rezidenţiale, la acoperişurile caselor şi la maşini.
Autorităţile din această regiune de frontieră cu Ucraina emiseseră în cursul dimineţii o alertă privind pericolul unui atac cu rachete ucrainene.
Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene a revendicat, la rândul său, un atac asupra unei "fabrici care produce componente electronice pentru rachete ruseşti" cu ajutorul unor "rachete de croazieră aeriene de înaltă precizie".
Kievul şi-a intensificat în ultimele luni atacurile asupra teritoriului rus, ca represalii la bombardamentele ruseşti aproape zilnice de la începutul ofensivei pe scară largă a Moscovei, declanşată în februarie 2022, în timp ce eforturile diplomatice de a pune capăt acestui conflict sângeros se află în impas.
Bombardamentele ruseşti din sudul şi nord-estul Ucrainei au provocat cel puţin şase morţi în noaptea de duminică spre luni, potrivit autorităţilor locale.




























