Oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor americane de informaţii, între care şi directorul CIA Mike Pompeo la acea vreme, ar fi luat în calcul să-l asasineze pe Julian Assange în 2017, dezvăţuie The Guardian şiYahoo News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Faptele dezvălute de cele două publicaţii ar fi avut loc în 2017, pe când fondatorul WikiLeaks era un refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra.

Motivul ar fi fost publicarea de către WikiLeaks a unei seriide documente - Vault 7 - şi unor programe de piratere ale Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), care au reprezentat o pierdere importantă de date pentru aceasta.

Oficialii respectivi, între care şi Mike Pompeo, pe atunci directorul celebrei agenţii amercane de spionaj, erau foarte furioşi din cauza scandalului Vault 7 ”şi voiau să vadă sânge”, declară Yahoo News un fost oficial din domeniul securităţii din timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

Ancheta jurnalistică a celor două publicaţii are la bază aproximativ 30 de declaraţii ale unor foşti ofciali americani din domeniul informaţiilor.

Oficialii respectivi ar fi solicitat mai multe ”schiţe” şi ”opţiuni” în vederea asasinării lui Julian Assange, potrvit acestor surse.

Un ofcial de ranf înalt din cadrul luptei antiteroriste declară Yahoo News că aceştia au mers atât de departe, încât ”părea să nu existe nicio limită”.

Contactată de cotidianul britanic The Guardian, CIA a refuzat să comenteze.

Ziarul scrie că asasinarea sau răpirea unui civil acuzat de divulgarea unor astfel de documente ar fi provocat un val de indignare în întreaga lume.

Avocatul fondatorului WikiLeaks, citat de cele două publicaţii, se declară ”revoltat, ca cetăţean american” , de aceste dezvăluiri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.