China acuză agenţiile de spionaj din Taiwan de „infiltrare” şi „sabotaj” şi avertizează statul că relaţiile deja tensionate dintre cele două ţări pot fi afectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţiile trebuie să îşi încheie imediat astfel de activităţi, a transmis An Fengshan, purtător de cuvânt al Biroului de Afaceri al Taiwanului din China, citat de agenţia naţională de presă chineză, Xinhua

Televiziunea chineză de stat a difuzat, sâmbătă, primul episod dintr-o serie de programe care detaliază cazuri în care studenţi chinezi care învaţă în Taiwan sunt aşa-numite ţinte ale spionilor locali, care îi atrag cu bani, dragoste şi prietenie. 

Acuzaţiile vin după ce China a intensificat eforturile de a încuraja taiwanezii să se stabilească permanent în China, primind noi cărţi de identitate şi beneficiind de mai multe avantaje.

Taiwanul, de cealaltă parte, şi-a avertizat cetăţenii cu privire la riscurile pe care le presupune traiul într-o ţară despotică.

China şi Tawianul se acuză frecvent de spionaj.

În 2017, un student chinez din Taiwan a fost condamnat la închisoare pentru colectarea de informaţii prin intermediul mai multor contacte pe care le avea în şcoli din Taiwan şi departamente guvernamentale şi pentru că a încercat să construiască o reţea de spionaj pe insulă.

Taiwanul a permis studenţilor chinezi să înveţe în universităţile sale în 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.