Cel puţin cinci civili au fost ucişi într-un atac în care a fost sfârtecat un bloc, în apropiere de Mîkolaiv, un oraş important situat în sudul Ucrainei, în apropiere de front, anunţă miercuri adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale Kiril Timoşenko, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un spital şi clădiri locuite au fost avariate într-un tir cu lansatoare multple de rachetă vizând mai multe locuri  în regiune, acuză el într-o postare  pe Telegram.

”Potrivit unor date preliminare, cinci civili” au fost ucişi în districtul Vitovsk, în estul Mîkolaivului, anunţă el.

Kiril Timoşenko postează în mesaj o imagine în care apare o clădire distrusă, un mic bloc de trei etaje, a cărui faţadă este complet demolată.

Guvernatorul regiunii Mîkolaiv Vitali Kim a anunat anterior că mai multe sate din zona oraşului au fost atinse în atacuri aeriene.

Ministerul rus al Apărării a anunţat în conferinţa zilnică de presă că a vizat Mîkolaiv cu ”rachete de tipsol-aer de înaltă precizie”.

Ministerul revendică în acest atac vizând estul oraşului uciderea a 70 de militari din cadrul celei de-a 59-a Brigăzi de Infanterie Motorizată, distrugerea unor mortiere şi vehicule militare.

Un oraş-cheie pe drumul către Odesa, cel mai mare port ucrainean la Marea Neagră, Mîkolaivul, cu 475.000 de locuitori înainte de război, a fost bombardat intensiv mult timp de către armata rusă, care a încercat - în zadar - să-l cucerească, la începutul războiului.

Oraşul Mîkolaiv se află la aproxmativ 60 de kilometri de Herson - singura capitală regională cucerită de Rusia de la invazia Ucainei, la 24 februarie.

Linia frontului se află între aceste două oraşe.

Kievul a lansat o contra-ofensivă, în ultimele săptămâni şi anunţă că a cucerit mai multe localităţi mici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.