Trei atacuri sinucigaşe revendicate de Statul Islamic s-au soldat joi cu moartea a cel puţin 50 de personae în sudul Irakului, în timp ce peste 80 au fost rănite, au declarant surse medicale şi din poliţie, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacatorii, îmbrăcaţi în uniforme de poliţie şi la volanul unor vehicule militare furate, au vizat un punct de control al poliţiei şi două restaurante, pe o autostradă din apropiere de oraşul Nassiriya, folosind maşini-capcană şi veste cu explozibili, au precizat sursele.

Şeful Directoratului pentru Sănătate din Nassiriya, Jassim al-Khalidi, a declarat că la spitalul din oraş au fost aduse 50 de cadavre, dar că bilanţul ar putea creşte, pentru că o parte dintre răniţi sunt în stare critică.

Surse medicale au declarat că cel puţin 10 pelerini iranieni, care vizitau locuri sacre şiite, se numără printre morţi.

Cel mai sângeros atac a fost cel de la un restaurant de la vest de Nassiriya. “Un atacator şi-a detonat vesta cu explozibili într-un restaurant aglomerat, în timp ce un grup de persoane înarmate au aruncat grenade şi au tras în clienţi”, a declarat colonelul de poliţie Ali Abdul Hussain.

Surse din forţele de ordine au declarat că mai mulţi ofiţeri au fost ucişi şi în atacul vizând punctul de control, dar bilanţul acelui atac nu este clar încă.

Statul Islamic a revendicat responsabilitatea, într-un comunicat publicat de agenţia sa, Amaq News, potrivit cărora jihadiştii sunniţi au ucis « zeci de şiiţi”.

Activitatea ISIS este concentrată, de obicei, în vestul şi nordul Irakului. Atacurile cu bombă în sud, unde este extras majoritatea petrolului şi unde există o prezenţă sporită a forţelor de securitate, sunt relativ rare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.