Cel puţin 320 de persoane au fost ucise după ce o serie de cutremure puternice de suprafaţă au lovit sâmbătă vestul Afganistanului, potrivit unui bilanţ anunţat de ONU, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Epicentrul cutremurului iniţial, cu magnitudinea 6,3, a fost la 40 km nord-vest de cel mai mare oraş din regiune, Herat. Acesta a fost urmat, opt minute mai târziu, de o replică cu magnitudinea de 5,5, a raportat United States Geological Survey (USGS). Peste o jumătate de oră a avut un nou seism de 6,3, iar după 20 de minute, încă unul, cu magnitudinea de moment de 5,9.

Toate aceste cutremure au fost de suprafaţă, producându-se la adâncimi cuprinse între 7,7 km şi 14 kilometri, de unde şi impactul lor devastator.

Totul a început sâmbătă dimineaţa, în jurul orei locale 11.00, iar teroarea a durat mai bine de o oră. În total, au fost şapte seisme. Mulţi locuitori din Herat au fugit din clădirile din oraş şi au fost raportate alunecări de teren şi persoane rămase blocate sub imobile prăbuşite.

"Eram la birou şi, dintr-o dată, clădirea a început să se cutremure", a declarat Bashir Ahmad, în vârstă de 45 de ani, locuitor din Herat, pentru Agenţia France Presse. "Tencuiala a început să cadă şi zidurile s-au crăpat, unii pereţi şi părţi ale clădirii s-au prăbuşit", a relatat bărbatul. "Nu pot să îmi contactez familia, reţeua este deconectată. Sunt foarte îngrijorat şi speriat, a fost îngrozitor", a mărturisit el.

Femeile şi copiii au ieşit pe bulevarde, departe de clădirile înalte, în momentele de după primul cutremur.

"Sunt probabile victime semnificative, iar dezastrul este potenţial extins", se arată într-un raport preliminar al USGS. "Evenimentele anterioare cu acest nivel de alertă au necesitat un răspuns la nivel regional sau naţional", precizează institutul american.

Conexiunile telefonice au fost întrerupte, ceea ce a cauzat dificultăţi în obţinerea unor detalii precise din zonele afectate. Videoclipurile de pe reţelele sociale arată sute de oameni pe străzi în faţa caselor şi birourilor lor din oraşul Herat.

Provincia Herat se învecinează cu Iranul. Cutremurul a fost resimţit şi în provinciile vecine Farah şi Badghis, potrivit presei locale.

În iunie 2022, un cutremur puternic a lovit o regiune muntoasă şi accidentată din estul Afganistanului, spulberând case din piatră şi cărămidă din lut. Cutremurul a fost cel mai sângeros din Afganistan din ultimele două decenii, provocând moartea a cel puţin 1.000 de persoane şi rănirea a aproximativ 1.500 de persoane.

Ţara este frecvent lovită de cutremure, în special în lanţul muntos Hindu Kush, care se află în apropierea joncţiunii dintre plăcile tectonice eurasiatică şi indiană.

Afganistanul se află deja într-o criză umanitară cruntă, în condiţiile retragerii pe scară largă a ajutorului străin de când talibanii au revenit la putere în 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.