Cel puţin 16 persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş urmat de schimburi de tiruri vizând o întreprindere situată în apropierea aeroportului de la Jalalabad, în estul Afganistanului, a anunţat un oficia provincial, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”16 angajaţi au fost ucişi, iar alţi nouă răniţi”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, a cărei capitală este Jalalabad, Attaullah Khogyani.

Acest bilanţ nu a fost confirmat de vreun alt oficial afgan.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Atacul nu a fost revendicat imediat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.