Cei patru copii indigeni găsiţi în jungla columbiană la 40 de zile după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau ”se află într-un proces de recuperare satisfăcător”, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lesly (13 ani), Soleiny (9 ani), Tien Noriel (5 ani) et Cristin (1 an) au fost găsiţi de către militari şi indigeni vineri după-amiaza în sudul Columbiei.

De sâmbătă dimineaţa ei se află la un spital militar, la Bogota, unde au fost aduşi într-o ”stare clinică acceptabilă”.

După două zile de îngrijiri, ”ei se află într-o dispoziţie bună, au colorat şi desenat, le place să vorbească (...), sunt foarte bine dispuşi”, declară într-o înregistrare video transmisă presei adjuncta directoarei Institului Columbian al Protecţiei Familiei (ICBF) Adriana Velasquez.

Cele două surori mai mari au făcut ”vârfui de febră” luni, iar Tien Noriel este ”supravegheat” din cauza unei ”eventuale contaminări” alimentare, a anunţat la postul W Radio directoarea ICBF, Astrid Caceres.

Tien Noriel, singurul băiat, era atât de slab atunci când a fost găsit, încât nu putea să meargă, potrivit indigenilor, care au stabilit primul contact cu copiii, vineri.

”Bebeluşul se află în continuare în îngrijire internmediară, nu din cauza unei stări grave, ci pentru că este supravegheat îndeaproape din cauza vârstei sale”, a precizat Astrid Caceres.

”Ei au putut să doarmă din nou, lucru care i-a ajutat foarte mult”, a subliniat ea.

”Evoluţia decurge aşa cum s-a prevăzut (...). Prognosticul rămâne de două până la trei săptămâni de spitalizare”, a anunţat ea.

Cei patru copii au fost găsiţi în timp ce rătăceau singuri în junglă, după prăbuşirea, la 1 mai, a unui avion de mici dimensiuni, de tip Cessna 206, la bordul căruia călătoreau împreună cu mama lor, pilotul şi un apropiat, care au murit toţi în acest accident.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.