Franţuzoaica Lucile Randon, cea mai în vârstă persoană din lume, a murit la 118 ani şi 340 de zile, relatează presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a murit în somn, în noaptea de luni spre marţi.

„A murit la 2 dimineaţa. Există o mare tristeţe dar ea şi-a dorit asta, a fost dorinţa ei să se alăture fratelui ei iubit. Pentru ea, este o eliberare”, a declarat David Tavella, responsabil cu comunicarea la unitatea de cazare pentru persoanele vârstnice dependente Sainte-Catherine-Labouré din Toulon.

Randon, cunoscută sub numele de Sora Andre, s-a născut în sudul Franţei la 11 februarie 1904, când Primul Război Mondial era încă la un deceniu distanţă.

Ea a devenit cea mai în vârstă persoană din lume în aprilie anul trecut, când japoneza Kane Tanaka a murit la vârsta de 119 ani.



„Oamenii spun că munca te omoară, pe mine munca m-a ţinut în viaţă, am continuat să lucrez până la 108 ani”, a spus călugăriţa catolică, în urmă cu câţtiva ani.

Ea şi-a petrecut ultimii 30 de ani din viaţă în azilul de bătrâni Saint-Catherine-Laboure din Toulon.

De câţiva ani avea o anumită oboseală şi dorea să „se retragă din această afacere”. Dar „bunul Dumnezeu nu mă aude”, a spus ea în ianuarie 2022.

În 2021, ea a supravieţuit chiar şi unei infecţii cu Covid-19, devenind un simbol al speranţei pentru oamenii din întreaga lume.

O altă franţuzoaică, Jeanne Calment, care a murit în 1997 la 122 de ani, la Arles, deţine recordul pentru cea mai ridicată vârstă atinsă de vreo fiinţă umană până acum.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.