Atacul comun al SUA şi Israelului asupra Iranului a declanşat lovituri de represalii în tot Orientul Mijlociu, inclusiv asupra ţărilor care găzduiesc baze militare americane. Până acum, loviturile au vizat centre urbane, infrastructura energetică, aeroporturi şi hoteluri, zguduind populaţii obişnuite de mult timp cu o relativă siguranţă, relatează CNN.
Iată câte rachete şi drone au raportat până acum ţările din Golf:
Kuweitul a interceptat 178 de rachete balistice şi 384 de drone, potrivit agenţiei de ştiri de stat Kuwait News Agency, luni.
Emiratele Arabe Unite (EAU) au interceptat 169 de rachete din 182 detectate, restul aterizând în mare. De asemenea, au interceptat 645 de drone, iar alte 44 au lovit teritoriul statului, potrivit ministerului apărării.
Bahrain a interceptat 70 de rachete şi 76 de drone, a raportat marţi mass-media de stat, citând Comandamentul General al Forţelor de Apărare din Bahrain.
Qatar a interceptat 101 rachete dintr-un total de 104 detectate, precum şi 24 din 39 de drone, şi a doborât două avioane de bombardament iraniene SU-24, potrivit agenţiei de ştiri de stat Qatar News Agency.
Arabia Saudită nu a făcut public numărul total de rachete sau drone interceptate. Ambasada SUA din Riad a fost lovită de drone suspectate a fi iraniene, potrivit a două surse familiarizate cu problema, marţi. Ministerul Apărării a declarat ulterior că opt drone au fost interceptate în apropierea oraşelor Riad şi Al-Kharj.
Omanul a jucat mult timp un rol de mediator între Washington şi Teheran şi a rămas în mare parte în afara liniei de foc. Dar portul comercial Duqm din Oman a fost ţinta a două drone duminică, iar un petrolier a fost atacat la aproximativ cinci mile marine de coastă Masandam.
