Preşedintele separatist catalan Carles Puigdemont a refuzat miercuri oferta de a se exprima în Senatul spaniol, cu o zi înainte de votul Camerei superioare a Parlamentului spaniol asupra unei plasări sub tutelă a Cataloniei, a anunţat Guvernul regional, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Puigdemont nu se va duce joi în Senat”, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei, precizând că este vorba despre răspunsul la anunţul Guvernului spaniol potrivit căruia decizia sa de a prelua controlul Cataloniei este fără întoarcere.

Pe de altă parte, reprezentanţi politici catalani au anunţat că Puigdemont nu intenţionează să apară în faţa senatorilor, pentru a-şi apăra efortul în vederea independenţei şi să argumenteze împotriva deciziei Guvernului central de a-l demite pe el şi pe miniştrii săi, relatează The Associated Press.

Potrivit unor oficiali din cadrul unor partide de la nivel regional, preşedintele Parlamentului Cataloniei i-a informat miercuri pe reprezentanţii lor că Puigdemont va asista, în schimb, la sesiunea Legislativului  regional de joi, în care îşi va promova eforturile în vederea secesiunii.

Aceşti oficiali din cadrul mai multor partide parlamentare regionale au făcut aceste declaraţii sub protecţia aninimatului, potrivit reglementărilor interne ale formaţiunilor lor.

Presa spaniolă a scris că Puigdemont urma să susţină un discurs în comisia Senatului însărcinată cu analizarea solicitării premierului Mariano Rajoy de a primi autoritatea constituţională să-i demită pe liderii separatişti catalani din funcţii şi să preia temporar controlul asupra Guvernului regional.

Senatul urmează să se pronunţe vineri prin vot asupra măsurilor solicitate de Guvern.

TEMERI ECONOMICE

Agenţia de cotare a creditelor DBRS a avertizat că incertitudinea creată de efortul catalan în vederea independenţei afectează economia regiunii şi ar putea să afecteze economia şi finanţele publice spaniole.

DBRS avertizează că actuala criză politică, declanşată de conflictul dintre separatiştii catalani şi Guveenul naţional, ”descurajează investiţiile şi turismul în regiune”.

În contextul în care Catalonia reprezintă aproximativ o cincime din PIB-ul Spaniei, orice încetinire a creşterii economice în regiune va avea consecinţe asupra economiei naţionale.

Guvenul spaniol şi-a rezăvut în scădere previziunile cu privire la creşterea economică în 2018, de la 2,6 la 2,3%, din cauza unor temeri cu privire la viitorul Cataloniei.

DBRS consideră însă că efectele asupra economiei naţionale sunt ”controlabile” în cazul în care criza nu se prelungeşte.

INTERVENŢIE SCURTĂ

Premierul spaniol Mariano Rajoy a subliniat miercuri că măsurile prin care Guvernul conservator intenţionează să preia controlul asupra Cataloniei cu scopul de a opri eforturile regiunii în vederea secesiunii aunt ”excepţionale” şi şi-a exprimat speranţa că nu vor dura mult timp.

Şeful Guvernului central a subliniat în Parlament că aplicarea articolului 155 al Constituţiei spaniole este singurul răspuns posibil în vederea unei restaurări a legalităţii în regiune, lichidată în opinia sa de eforturile preşedintelui catalan Carles Puigdemont.

El şi-a exprimat speranţă că măsurile avute în vedere - inclusiv destituirea Guvernului Puigdemont şi plasarea sub tutelă a Parlamentului catalan - vor fi de scurtă durată.

În opinia sa, ele urmează să se închee odată cu organizarea unor alegeri regionale cât mai curând, dar numai după restabilirii legii şi ordinii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.