Şeful Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, anunţă că a demis conducerea DSVSA Brăila, după neregulile constatate în urma verificărilor efectuate la mai mulţi crescători de animale din acest judeţ, după apariţia focarului de variolă ovină în localitatea Măxineni. Bociu îi acuză pe şefii DSVSA Brăila de ”incompetenţă”, deoarece nu au reuşit să monitorizeze situaţia din teritoriu.
"În momentul de faţă, conducerea DSVSA Brăila, atât directorul plin, cât şi directorul executiv adjunct, au fost demişi datorită faptului că nu au fost în stare să managerieze lucrurile în teritoriu. (…) Nu pot să spun că am demis conducerea DSVSA Brăila pentru fapte de corupţie. Nu vreau să interpretăm lucrurile greşit. Am demis conducerea DSVSA Brăila pentru incompetenţă", a declarat Alexandru Bociu, vineri, într-o conferinţă de presă.
O echipă mixtă de 50 de experţi veterinari, inclusiv directori DSV din patru judeţe, a fost mobilizată într-o acţiune amplă de control în Brăila, după confirmarea variolei ovine şi caprine într-o localitate din judeţ, a anunţat, joi, ANSVSA.
Verificările au fost finalizate în cursul nopţii, iar raportul complet va fi trimis către organele abilitate, a precizat Bociu.
Şeful ANSVSA spune că verificările la faţa locului au scos la iveală nereguli mari. Astfel, a fost confirmat un focar într-o exploataţie cu aproximativ 1.600 de oi, care au păscut pe aceeaşi păşune cu alte aproape 30.000 de animale. 12.000 de ovine de la 25 de stâne au fost verificate individual, iar circa 35% dintre acestea nu aveau elemente de identificare. De asemenea, au fost identificate cazuri în care numărul de animale din exploataţie nu corespundea cu cel din baza de date.
"Am fost acolo să-i sprijinim (n.red- conducerea DSVSA Brăila), efectiv am vrut să-i sprijinim, să vedem care e situaţia, dar în momentul în care identificăm astfel de lucruri, în momentul în care identificăm situaţii prezentate anterior - într-o exploataţie comercială să ai 4.600 de ovine în baza de date şi tu în realitate să ai sub 500, nicio oaie identificată, având contract cu medic veterinar, nu putem să stăm aşa", a declarat Bociu.
Şeful ANSVSA le-a atras atenţia fermierilor că este important să respecte legea, pentru că altfel este greu să se facă paşi concreţi în eradicarea acestor focare.
"Vreau ca fermierii să fie responsabili şi să nu mai vândă animalele fără certificat sanitar-veterinar…(…) Nu pot să periclitez siguranţa naţională din cauza unor samsari", a spus Bociu, care vorbeşte despre un "hub" al samsarilor în Brăila.
Primele focare de variolă ovină au fost înregistrate, anul trecut, în judeţul Teleorman, după care boala s-a extins în mai multe zone din ţară, în prezent fiind cazuri confirmate în opt judeţe, printre care se află Buzău, Iaşi, Gorj, Tulcea, Constanţa şi Brăila.
Virusul variolei ovine şi caprine a fost confirmat la 1.562 de ovine de la patru stâne din Măxineni-Brăila, în urma sesizărilor primite de DSVSA Brăila din partea localnicilor.
Variola ovină şi caprină este o boală virală foarte contagioasă care afectează ovinele şi caprinele şi care necesită intervenţia rapidă a autorităţilor sanitar-veterinare pentru limitarea şi eradicarea focarelor.



























