Guvernul bulgar a decis miercuri să restricţioneze temporar importurile mai multor produse din Ucraina, în special cereale, a anunţat ministrul interimar al agriculturii, Iavor Ghecev, Sofia alăturându-se astfel Poloniei, Ungariei şi Slovaciei, care au luat măsuri similare, relatează BNR, postul public de radio al Bulgariei. Bulgaria va permite însă tranzitul exporturilor ucrainene, a precizat oficialul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Practic, Bulgaria a urmat exemplul altor trei ţări îngrijorate de faptul că piaţa internă este supraalimentată cu produse agricole. Avem o producţie în valoare de câteva miliarde, pe care credem că, dacă nu luăm măsuri, ne va fi greu să o gestionăm şi vom suferi pierderi foarte grave", a arătat Ghecev.

"Un alt argument al nostru este că oricum coridoarele deja blocate către o serie de alte ţări europene vor fi redirecţionate către România şi, prin urmare, prin Bulgaria”, a subliniat ministrul.

El a invocat, de asemenea, "îngrijorările serioase" din partea ţărilor vecine cu privire la calitatea fitosanitară a unor produse ucrainene. "Ştiţi că în unele ţări au fost distruse produse, au fost teste pozitiv la substanţe neautorizate în UE", a subliniat ministrul.

Interdicţia temporară privind importurile de alimente din Ucraina în Bulgaria va fi în vigoare în perioada 24 aprilie - 30 iunie, a precizat Ghecev.

"Ţara noastră rămâne solidară cu Ucraina şi va asigura tranzitul de alimente pe teritoriul nostru", a subliniat ministrul bulgar

Ghecev a mai spus că Bulgaria se aşteaptă la o decizie viabilă la nivelul UE privind "coridoarele de solidaritate" şi a menţionat că nu se aşteaptă ca Sofia să fie sancţionată din cauza deciziei luate miercuri.

Dacă va exista o reacţie rapidă din partea Bruxelles-ului, interdicţia ar putea fi ridicată înainte de 30 iunie, a subliniat el.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.