John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, a vizitat joi Republica Moldova şi Republica Belarus, unde a avut întrevederi cu prim-ministrul Maia Sandu, respectiv preşedintele Alexandr Lukaşenko.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Mâine voi merge în Moldova şi Belarus, unde îi voi întâlni pe liderii celor două naţiuni pentru a discuta probleme de securitate regională. Sunt nerăbdător să consolidăm relaţiile noastre diplomatice şi economice”, a anunţat miercuri oficialul.

Lukaşenko, preşedintele Republicii Belarus, a declarat la întâlnirea avută cu John Bolton că doreşte să restabilizeze relaţiile cu Statele Unite, a scris agenţia Tass.

Consilierul este cel mai înalt oficial american care a ajuns în Belarus în ultimii 20 ani. Această vizită, scrie Reuters, ar putea irita aliatul apropiat al republicii, Rusia, care vede statul ca un amortizor între graniţa sa de vest şi Europa.

Oficialul american a declarat la Chişinău că plănuia să folosească vizita la Minsk pentru a-l avertiza pe liderul bielorus cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia.

„Credem că după lucrurile pe care le-am auzit din partea Moscovei este important să mergem în Belarus şi să vorbim despre suveritatea statului şi integritatea teritorială a lui”, a declarat el.
 
Comentariile au fost făcute de Bolton după întrevederea cu Maia Sandu, care a venit la putere în luna iunie, afirmând că vrea să elibereze Moldova de sistemul oligarh care a condus ţara din 1991, când şi-a declarat independenţa faţă de Moscova

„Pot să spun în numele Guvernului Statelor Unite că vă felicităm pe dumneavoastră şi noul guvern pentru campania anticorupţie, care este foarte importantă pentru potenţialii investitori americani”.

Republica Moldova, cu 3,5 milioane de locuitori, este una dintre cele mai sărace ţări ale Europei şi se află în mijlocul rivalităţilor geopolitice dintre Uniunea Europeană şi Rusia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.