Noul şef al diplomaţiei americane Antony Blinken a promis miercuri, la sosirea la Departamentul de Stat, să ofere asigurări comunităţii internaţionale, bruscată de către Donald Trump şi şocată de criza politică de dinaintea învestirii lui Joe Biden, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Lumea vrea să ştie dacă ne putem pansa rănile ca naţiune”, a declarat el la sosirea la Departamentul de Stat, la o zi după confirmarea nominalizării sale în funcţie de către Congres, cu o largă majoritate.

”Ea vrea să vadă dacă vom ghida lumea prin puterea exemplului nostru” ”şi dacă noi vom privilegia diplomaţia cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a înfrunta marile provocări ale epocii noastre, precum pandemia, modificările climatice, criza economică, ameninţările la adresa democraţiilor, lupta pentru justiţie rasială şi riscurile pe care le reprezintă rivalii şi adeversarii noştri la adresa securităţii şi stabilităţii mondiale”, a declarat el în cadrul unei scurte ceremonii.

Cel care şi-a petrecut o parte a carierei la Departamentul de Stat, unde a fost numărul doi la sfârşitul preşedinţiei lui Barack Obama, a declarat că are sentimentul că ”revine acasă”.

Însă el a recunoscut că lumea s-a schimbat de la plecarea sa, în urmă cu patru ani, evocând pandemia covid-19, dar şi ”baricadele” care au apărut la Washington în urma asaltului sângeros al susţinătorilor lui Donald Trump la Capitoliu, la 6 ianuarie.

”Este o zi nouă pentru America, o nouă zi pentru lume”, a dat el asigurări.

”Nu am mai traversat niciodată o perioadă ca aceasta. Preşedintele este hotărât să iasă din ea cât mai rapid posibil”, a insistat acest apropiat al lui Joe Biden.

”Lumea are nevoie de leadershipul american, iar noi îl vom garanta, pentru că lumea are mai multe şanse să-şi rezolve problemele şi să-şi înfrunte provocările atunci când Statele Unite răspund prezent”, a subliniat el, criticând astfel dezangajarea şi unilateralismul diplomaţeii trumpiste.

Într-o altă critică, abia voalată, la adresa predecesorilor săi republicani Rex Tillerson şi Mike Pompeo, acuzaţi uneori de faptul că i-au dispreţuit şi chiar abandonat pe diplomaţii de carieră atunci când aceştia erau ameninţaţi sau atacaţi, Antony Blinken a promis să ”apere” personalul departamentului şi să-i redea ”moralul”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.