Bindate au fost observate în noaptea de luni spre marţi, la Makiivka, la periferia oraşului Doneţk, în estul Ucrainei, în zona separatistă prorusă a ”republicii populare” de la Doneţk, unul dintre cele două teritorii cărora preşedintele rus Vladimr Putin le-a recunoscut independenţa într-un discurs şi unde a anunţat că a trimis trupe de ”menţinere a păcii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Faptul că aceste tancuri observate ar fi ruse nu a putut să fie stabilit clar, însă este ”foarte probabil”, apreciază Reuters, care a filmat aceste imagini.

Această incapacitate de a stabili originea tancurilor observate a fost folosită de către Rusia în conflictul din Peninsula ucraineană Crimeea, pe care Moscova a invadat-o şi anexat-o în 2014.

Potrivit unor analişti, această situaţie din Doneţk aminteşte de invazia Crimeei, când primele blindate au sosit fără numere de înmatriculare, puse la loc pe vehicule după referendumul în vederea ”alipirii”.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a înregistrat peste 3.000 de încălcări ale armistiţiului în războiul din Donbas.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.