Internaţionalul marocan Sofyan Amrabat a anunţat marţi că se va retrage din echipa naţională a Marocului atâta vreme cât actualul selecţioner, Mohamed Ouahbi, rămâne în funcţie.
Sofyan Amrabat (30 de ani) a fost unul dintre jucătorii cheie ai Marocului la turneul final al Cupei Mondiale 2026.
Acum, mijlocaşul cu 78 de selecţii a anunţat marţi, într-o postare pe Instagram, că se va retrage din echipa marocană „atâta timp cât el rămâne la conducere”, referindu-se la Ouahbi, care a fost numit în martie, pentru a-l înlocui pe Walid Regragui.
„A fost o decizie foarte dificilă, dar nu mă simt capabil să continui să reprezint echipa naţională sub conducerea actualului antrenor. Sunt indisponibil atâta timp cât el rămâne la conducere. Din respect pentru echipa naţională şi pentru toţi cei implicaţi, prefer să păstrez motivele din spatele acestei decizii private”, a declarat jucătorul, care s-a alăturat recent echipei Ajax Amsterdam după un sezon la Betis Sevilla.
El a clarificat, însă, că aceasta nu este o retragere totală din echipa naţională.




























