Unsprezece oameni au murit, iar cinci erau în continuare daţi dispăruţi în urma unei viituri în Parcul Naţional Pollino din Calabria, în sudul Italiei, a anunţat marţi Protecţia Civilă italiană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Drama a avut loc luni după-amiaza, când un grup de drumeţi a fost surprins de creşterea bruscă a nivelului apelor în timp ce parcurgea cheiul torentului Raganello, în provincia Cosenza (sud).

Un bilanţ publicat în noaptea de luni spre marţi anunţa zece morţi, însă un bărbat salvat luni seara a decedat din cauza rănilor, după ce a fost transferat la spital.

Potrivit Prefecturii din Cosenza, 23 de persoane au fost salvate - iar cinci sunt date în continuare dispărute, în afară de drumeţii morţi.

Potrivit prefecturii, este vorba despre două grupuri de câte 18 persoane.

Ziarul Corriere della Sera scrie că dintre cele 23 de persoane salvate două sunt copii şi că o fată a fost transportată cu elicopterul la spital deoarece se afla în stare de hipotermie.

Proiectoare puternice au fost trimise la faţa locului în vederea continuării căutării pe timpul nopţii, a precizat şeful Protecţiei Civile regionale Carlo Tansi.

”O adevărată avalanşă de apă a venit pe neanunţate. Noi nu am avut timp să facem ceva. Eu am avut noroc, a fost un lucru incredibil, infernul”, a declarat un drumeţ olandez citat de presă.

După mai multe ore de ploi puternice şi rafale de vânt, condişiile meteorologice s-au îmbunătăţit luni seara în această regiune din Calabria.

Cheiurile Raganello sunt un parcurs recomandat numai drumeţilor experiemntaţi, din cauza numeroaselor dificultăţi. O perioadă, el a fost interzis tuturor.

Autorităţile locale au reglementat de atunci în mod strict accesul în această zonă şi au instalat plăci pe roci pentru a le permite salvatorilor să se orienteze mai uşor, potrivit aceleiaşi surse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.