Bilanţul seismului care a avut loc luni dimineaţa, la o oră de vârf, în regiunea Osaka, în Japonia, a crescut la cinci morţi şi 370 de răniţi, au anunţat marţi autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A cincea victimă este un bărbat în vârstă de 66 de ani, al cărui corp a fost găsit marţi sub cărţi şi CD-uri la el acasă, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului local.

Trei decese - inclusiv al unei fete în vârstă de nouă ani - au fost anunţate luni după acest seism cu magnitudinea de 5,3.

Fata a murit în timp ce ducea la şcoală, zdrobită de un zid al unei şcoli, a cărei jumătate superioară s-a surpat pe când ea se afla pe drum, în oraşul Takatsuki, la nord de Osaka.

Celelalte două persoane sunt un bărbat în vârstă de 80 de ani, şi el omorât de un zid surpat, şi un bărbat în vârstă de 84 de ani, blocat sub o bibliotecă, acasă.

A patra victimă este o femeie în vârstă de 81 de ani, ucisă de căderea unei comode, acasă, au precizat într-un comunicat serviciile însărcinate cu gestionarea situaţiilor de urgenţă.

”Guvernul îşi va menţine eforturile de salvare”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Guvernului, Yoshihide Suga, precizând că nu s-a semnalat vreo dispariţie.

Autorităţile vor face ”tot posibilul” să restabilească alimentarea cu apă curentă şi gaze naturale în locuinţele afectate în continuare de întreruperi.

Agenţia meteorologică a avertizat cu privire la ploi puternice la Osaka marţi şi miercuri, care ar putea declanşa alunecări de teren în zone fragilizate de cutremur.

Suga i-a îndemnat la rândul său pe locuitori să fie prudenţi.

Agenţia precizează că în regiune s-ar putea înregistra 50 de milimetri de precipitaţii până miercuri şi până la 100 de milimetri în următoarele 24 de ore.

”De obicei noi nu emitem avertismente cu privire la asemenea niveluri de precipitaţii, însă, după seism, acestea ar putea să provoace alunecări de teren, inundaţii şi să umfle nivelul unor cursuri de apă”, a declarat pentru AFP Masakatsu Oya, un reprezentant al agenţiei.

Autorităţile avertizează de asemenea cu privire la replici puternice în următoarea săptămână, mai ales în următoarele două sau trei zile.

Ministerul Educaţiei a declarat pentru AFP că va dispune ca administraiile regionale ale instituţiilor şcolare să inspecteze sediile, în urma morţii fetei în vârstă de nouă ani.

Peste 500 de şcoli primare şi secundare din regiunea Osaka şi din alte patru prefecturi au suferit pagube - ferestre sparte, căderi parţiale de plafoane - a declarat pentru AFP un reprezentant al ministerului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.